Un brand cu o „tradiţie" inventată are... picioare scurte. Consumatorul se prinde repede că este minţit.
De vreo patru ani, în fiecare vară, bat drumul o dată la două săptămâni de la Bucureşti la Fârţăneşti, o comună situată la 40 de kilometri de Galaţi. (Acolo stă soacră-mea, dar amănuntul ăsta are mai mică importanţă.) Fârţăneşti este o comună obişnuită: are apă trasă la conductă (cu fonduri europene), are cămin cultural în care se ţin nunţi la fiecare sfârşit de săptămână, are vreo trei kilometri de drumuri asfaltate, are două şcoli şi două grădiniţe decente, are gospodării cu cablu TV, are şi un parc mare cât un teren de fotbal (parc, într-o comună?) cu leagăne, cu tobogane şi cu nu mai puţin de 18 (repet, 18!) coşuri de gunoi, mai multe decât în orice parc din Titan. (Parcul este făcut tot cu bani europeni.) Fârţăneştiul are şi oameni, fireşte. Bătrânii îşi văd de viile lor de pe dealuri, de strugurii şi de vinul lor. Tinerii şi cei în putere fie sunt plecaţi la muncă în Europa, fie trag mâţele de coadă în Fârţăneşti.
Când am văzut pentru prima dată spotul TV pentru lactatele „Măriuca", eu, băiat de oraş, crescut cu lapte şi iaurt de la Alimentară în anii '70, am ieşit pe uliţa Fârţăneştiului. Departe de mine a fost gândul să fug să cumpăr aceste lactate de la cele trei chioşcuri ale comunei. Dar asta a fost reacţia mea, să ies instinctiv pe uliţă şi să mă frec la ochi, căutând o asemănare între Fârţăneştiul (soacră-mii) şi satul din reclama care ne asigură că aceste lactate proaspete sunt făcute după „reţete de pe vremuri la vremurile noi". Nu am găsit nicio asemănare. Satul lui „Măriuca" este puternic îngroşat pentru a stârni zâmbete: bătrânele, în straie tradiţionale româneşti, se răsfaţă la SPA şi beau lapte bătut cu paiul, tinerii, tot în costume naţionale, dansează, imitând membrii trupei Simplu, iar un ţăran îşi bagă vaca în grajd acţionând aut
