Se pune inca o data intrebarea de ce nici macar aceia care au fost fortati (direct sau indirect) sa semneze angajamente de colaborare cu Securitatea nu s-au destainuit dupa caderea regimului ceausist si a comunismului?!? In ce ma priveste, cred ca Pastior a dat niste raspunsuri la aceasta intrebare chiar in si prin opera sa poetica si poetologica (ca un "schilod al ideologiei" si unul caruia cele traite incepind cu deportarea i-au retezat macar de doua ori limba cea "generatoare, precum patrunjelul, de idealism". Pe Oskar Pastior l-am cunoscut, daca nu ma inseala memoria, in toamna anului 1996, cind am participat la un workshop poetic pe care l-a condus atunci renumitul poet originar din Sibiu la Wolfenbutel (Saxonia Inferioara): un om rezervat, dispus oricind la o joaca lingvistico-poetica, dar departe de orice joc (si mai ales jocuri) socio-politico-ideologice. Asta o stiam deja, pentru ca prin 1995-1996 ma ocupasem mai indeaproape de opera sa poetica, citindu-i inclusiv prelegerile de poetica de la Frankfurt, din care am retinut, printre altele, sintagme precum "schilod al ideologiei" si afirmatii poetologic-filosofice de genul: "Limba genereaza neincetat, precum patrunjelul, idealism" si "de-ar fi sa formulam un program (...): sa le ascutim cititorilor si ascultatorilor auzul pentru posibilitatile de diferentiere ca fiecare sa-si gaseasca propria limba, astfel incit sa nu cada prada palariilor oferite de-a gata (de catre ideologiile si massmedia aferenta si, de nevoie, chiar si de catre orice text, inclusiv de al meu)". (Das Unding an sich/Nonsensul in sine, Frankfurt/Main, 1994). In siajul acelui workshop, m-am apucat apoi sa scriu si eu ceva poezii ludico-experimentale, dar am abandonat in cele din urma acest demers in ideea ca am renuntat la o abordare programatica a creatiei poetice dupa anumite "reguli" sau "legi" autoimpuse, asa cum au practicat-o asa-numit