La două decenii după Revoluţie, coşmarul totalitar supravieţuieşte, în diverse forme, în volumele a numeroşi scriitori români. Herta Müller, Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameştea-nu, Ioan Groşan, Dan Lungu, Petre Barbu, Vasile Ernu sau Radu Pavel Gheo sunt câţiva dintre prozatorii români în ale căror scrieri se reflectă, în maniere profund personalizate, comunismul.

Unii dintre ei au debutat şi au cunoscut consacrarea în plin totalitarism. Alţii au intrat în lumea literaturii după cel mai important eveniment istoric din România postbelică. Alegând ficţiunea, au transformat adesea biografia în bibliografie, explorând cu mijloace proprii sfera tematică a comunismului, în continuare mină de aur pentru artiştii din sud-estul Europei.

Şi cariera de scriitoare, şi destinul personal al Hertei Müller, prezentă la Bucureşti în zilele de 27 şi 28 septembrie pentru prima dată după câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură, sunt indisolubil legate de oroarea totalitară. Lumea dezumaniza(n)tă a lui Big Brother a făcut-o să părăsească Banatul, hrănind mai toate prozele sale definitorii. Printre cele reprezentative se numără „Călătorie într-un picior", „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", „Animalul inimii" sau „Leagănul respiraţiei".

Hărţuită de Securitate, scriitoarea a plecat din România înainte de Revoluţie, însă, şi după emigrarea în Germania, comunismul a rămas determinant pentru identitatea sa literară.

Cel mai tradus scriitor român în străinătate, Norman Manea, s-a referit în mod special la comunismul românesc în volumele „Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul" şi „Anii de ucenicie ai lui August Prostul", ambele apărute la noi. Scriitorul, în vârstă de 74 de ani, stabilit din 1986 în Statele Unite şi distins cu Premiul MacArthur („Nobelul american"), afirmă că perioada ceauşistă a modificat implacabil conştiinţele umane