Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameliorarea anchetelor privind accidentele aviatice

Publicat in Ziua Constanta, marți 21 septembrie 2010 ·

Noua legislație adoptată de Parlament va asigura independența anchetelor privind accidentele aviatice. companiilor aeriene li se solicită să fie în măsură să prezinte lista pasagerilor care se aflau la bordul avionului în termen de 2 ore de la momentul accidentului, pentru a putea informa rudele acestora. Înaintea zborului, pasagerii vor indica de asemenea o persoană de contact în cazul unui accident. Noua legislație oferă asigurări că anchetele privind siguranța în cazul accidentelor aviatice sunt realizate fără presiuni din partea autorităților de reglementare, de certificare, a operatorilor de zbor sau a altor autorități care pot avea conflicte de interese. Toate declarațiile obținute de autoritatea de investigații, ca și înregistrările de voci sau imagini efectuate în interiorul cabinei de pilotaj sau al unităților de control al traficului aerian vor fi utilizate în exclusivitate pentru anchete, cu excepția cazurilor în care există un interes major în a fi dezvăluite autorității judiciare. Acest lucru va da asigurări că persoanele implicate nu se vor teme să vorbească cu anchetatorii, al căror scop nu este să stabilească vinovații, ci să stabilească faptele.

Ca și până acum, autoritatea pentru anchetele privind siguranța va fi obligată să facă public raportul final privind accidentele " în cel mai scurt timp și, dacă este posibil, în termen de 12 luni de la data accidentului sau a incidentului grav". Fiecare stat membru trebuie să întocmească un plan de urgență în caz de accident survenit în aviația civilă la nivel național și se asigură că toate companiile aeriene înregistrate pe teritoriul său dispun de un plan de asistență pentru victimele accidentelor survenite în aviația civilă și rudele acestora. Informarea familiilor victimelor Liniile aeriene europene, ca și cele non-UE, care operează decolări de pe un aeroport UE, vor fi obligate să prezinte

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 3 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 11 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 8 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Selecție oferte - 13 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea achiziţionării serviciilor de „Proiectare instalaţii electrice - faza întocmire relevee reţele electrice şi instalaţii electrice proprietatea Parcului Industrial

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 6 ore
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Horoscop 13 decembrie 2024. Zodia care nu trebuie să ia nicio decizie astăzi

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de vineri, 13 decembrie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte. Azi vei avea tendința de a te îndepărta de partenerul de viață, având senzația că te distrage de la un anumit plan profesi

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 6 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 8 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°