După o jumătate de secol de absenţă din ţară, Ion Raţiu a revenit în 1990 la Bucureşti. Nepotul memorandistului Ioan Raţiu şi al scriitorului Ion Codru-Drăguşanu se autoexilase la Londra după război. Declara că astfel urmase sfatul lui Iuliu Maniu de a continua, din străinătate, lupta pentru democraţie şi libertate în România.

Căsătorit cu urmaşa unei familii de industriaşi în branşa sticlăriei, reuşise să se îmbogăţească din afaceri navale şi imobiliare. Din diaspora românească, doar el şi Iosif Constantin Drăgan erau pe-atunci miliardari în dolari! În spiritul crezului politic asumat, Ion Raţiu a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi (1984), organizaţie prin care încercase să sprijine manifestările de disidenţă contra regimului Ceauşescu şi pe supravieţuitorii Partidului Naţional Ţărănist (PNŢ). "Eu am venit în România ca să ajut la instaurarea democraţiei", a declarat el cât ce-a pus piciorul pe pământul patriei. A fost o vreme cel mai vizibil dintre fruntaşii PNŢ şi candidatul lor la Preşedinţia României. A contat - poate prea mult - pe avantajele lobby-ului englez şi american în succesul scontat la Bucureşti.

Cel care anunţase reînfiinţarea PNŢ fusese Corneliu Coposu. În tulburarea libertăţilor nou-dobândite, biografia lui a devenit element de referinţă pentru discursul public anticomunist. Fostul secretar al lui Iuliu Maniu suportase 17 ani de închisoare şi domiciliu obligatoriu doar pentru "vina" de a fi fost militantul unui partid destinat dispariţiei după instaurarea regimului comunist. Se declara şi el mandatat de legendarul lider ţărănist, povestind cum înainte de moarte, în închisoare, Maniu îi încredinţase conducerea partidului.

Se pare că Raţiu şi Coposu nu se văzuseră până în 1990. Un scandal îi alăturase în vremea lui Ceauşescu, când foştii deţinuţi ţărănişti intraseră în ancheta Securităţii pentru banii ce