Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu: I-am cerut lui Sarkozy sa opreasca expulzarile, nu am primit un raspuns clar

Publicat in Ziare.com, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca i-a cerut omologului sau francez, Nicolas Sarkozy, la Consiliul European de pe 16 septembrie, sa "incerce sa stopeze" expulzarea rromilor de origine romana, dar nu a primit "un raspuns clar".

"Da, i-am cerut presedintelui Sarkozy sa incerce sa stopeze procedurile de expulzare", a declarat Traian Basescu la o intalnire cu reprezentantii presei straine la Bucuresti, informeaza AFP.

"Raspunsul nu a fost clar, dar o sa mai discutam cand o sa ne intalnim. Avem programata o intalnire in saptamanile care vin", a precizat seful statului roman, subliniind ca nu a fost fixata inca o data pentru aceasta intrevedere.

Traian Basescu a mai afirmat in fata jurnalistilor straini ca "repatrierile rromilor nu sunt decat o solutie de moment", nicidecum una pe termen lung.

Rugat sa comenteze tonalitatea in care s-au purtat discutiile cu presedintele Frantei, mai ales ca in presa au aparut mai multe fotografii care ii aratau pe amandoi gesticuland destul de elocvent, Traian Basescu a tinut sa insiste asupra prieteniei care il leaga de Nicolas Sarkozy.

"Am avut o discutie extrem de amicala. Probabil ca amandoi obisnuim sa gesticulam mult atunci cand vorbim", a explicat seful statului roman, adaugand: "am cazut amandoi de acord ca trebuie sa gasim solutii la problemele rromilor nomazi".

"Romania va apara intotdeauna drepturile rromilor de a circula liber in Europa. Sunt cetateni europeni si atata vreme cat nu exista probe ca ar incalca legea, ei trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi ca toti ceilalti", a mai afirmat presedintele Romaniei.

Acesta a furnizat si cateva cifre oficiale, precizand ca in Romania traiesc in prezent circa 1,5 milioane de rromi, dintre care un milion au fost integrati in societate, ceilalti aproximativ 500.000 inca nu. Printre

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 33 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°