Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti rămâne raiul construcţiilor ilegale

Publicat in Jurnalul, miercuri 22 septembrie 2010 · ·

A început de ieri să cadă câte-un mall... sau câte-un bloc... Cam aşa ar putea începe un articol pe tema construcţiilor ridicate anapoda în Bucureşti în ultimii 20 de ani. Însă problema este prea serioasă pentru a fi tratată într-o cheie umoristică. Situaţia e tragică de-a dreptul.

Practic, în toţi aceşti ani, s-a construit de-a valma, fără nici o regulă, fără un plan urbanistic unitar, fără a respecta condiţiile tehnice şi materiale. Rezultatul este unul catastrofal pentru o capitală europeană. Pe de-o parte, au apărut precum ciupercile după ploaie o serie de clădiri hidoase, care se potrivesc cu stilul arhitectonic al zonei şi al Capitalei, în general, ca nuca-n perete.

Oriunde priveşti vezi astfel de clădiri, cum este bunăoară mastabaua de lângă Televiziunea Română sau "gemenele" din Piaţa Presei libere, care, deşi au o oarecare imagine estetică, au stricat tot ambientul zonei. Dar nu este cartier în care să nu se fi ridicat o astfel de hidoşenie. În Giuleşti, pe Ştefan cel Mare, în Titan, peste tot, chiar şi în zona centrală - Batiştei, Polonă, Grădina Icoanei etc., au apărut astfel de clădiri, una mai urâtă decât cealaltă. Ca să nu mai vorbim de zonele verzi, care au dispărut acoperite cu betoane. Pe de altă parte, nerespectându-se condiţiile minime de ordin tehnic şi material, unele clădiri, inclusiv din rândul celor care găzduiesc supermarketuri sau malluri, deci, unde este o mare aglomeraţie umană, încep să cedeze, punându-le oamenilor viaţa în pericol.

Mai mult, sunt situaţii în care, din cauza acestor construcţii ilegale, locuitorii Capitalei nu mai sunt în siguranţă nici în propria casă. Prezentăm azi un astfel de caz, în care un proprietar din zona Bazilescu (Bucureştii Noi), şi anume Ioan Erhan, s-a trezit într-o zi cu zidarii din curtea vecinului săpând de zor sub gardul lui pentru... a turna fundaţia unei case.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum o ora
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 2 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 2 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°