Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărbune pentru jumătate de iarnă adus la Iaşi din Africa de Sud şi Columbia

Publicat in Adevarul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Reprezentanţii CET au anunţat că au semnat contractul cu firma Vitol pentru achiziţia a 60.000 de tone de huilă energetică. Combustibilul reprezintă mai puţin de jumătate din cantitatea necesară pentru această iarnă.

S-a desemnat câştigătorul la selecţia organizată în pripă de şefii termocentralei ieşene. „S-a semnat contractul cu furnizorul de cărbune care va livra la Iaşi huila în perioada octombrie-decembrie“, a anunţat primarul Gheorghe Nichita. Astfel, firma Vitol, cea care a adus şi iarna trecută combustibil la Iaşi, va livra în tranşe 60.000 de tone de huilă.

Iaşi: Edilii îşi bat joc de ieşenii racordaţi de CET

Edilul nu a putut preciza de unde vor fi obţinuţi cei peste 7,6 milioane de dolari necesari pentru achiziţia huilei energetice care va ajunge cel mult până la mijlocul lunii ianuarie. „Vom face amânări la plată, vom lua dintr-o parte şi vom da în alta. Vom mai aduce bani de acasă. Este treaba noastră“, a răspuns evaziv edilul.

Renunţă la CET ca să poată supravieţui

Practic, cantitatea de 60.000 de tone de huilă ajunge pentru încălzirea apartamentelor racordate la CET doar până la mijlocul lunii ianuarie. „Vom lansa încă o licitaţie pentru diferenţa de cărbune care ne este necesară. Pentru iarnă am avea nevoie de 140.000 de tone de huilă“, a spus Dorin Ivana, directorul CET. Acesta a menţionat că huila livrată de Vitol va fi adusă din Africa de Sud, Columbia sau Rusia.

Situaţia financiară a CET este una presantă în condiţiile în care încasările de la populaţie au scăzut, iar termocentrala trebuie să achite până la sfârşitul anului o rată de 9 milioane de lei la creditul făcut pentru achitarea cărbunelui folosit în 2008.

„Avem promisiuni că până la sfârşitul acestei luni vom primi subvenţiile pentru 2010. Iaşiul va primi 6 milioane de lei din care 3 vor fi daţi pentru a achita gazul, 1,2 vor fi direcţionaţi către C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 23 minute
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 36 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 10 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 5 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 5 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 5 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 2 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°