Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipă: „Până la sfârşitul anului medaliaţii de la JO 2008 îşi primesc banii”

Publicat in Gandul, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Elisabeta Lipă, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, are veşti bune pentru sportivii medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing care, de peste doi ani, aşteaptă să-şi primească premiile cuvenite

Elisabeta Lipă, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, are veşti bune pentru sportivii medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing care, de peste doi ani, aşteaptă să-şi primească premiile cuvenite. "Am tot discutat în ultima vreme cu cei din minister şi am promisiuni ferme că până la sfârşitul acestui an sportivii de la Dinamo, care au avut rezultate la Beijing, îşi vor primi banii. Îmi pare rău că au aşteptat atât de mult, dar nu a fost vina mea. Nu eu trebuia să dau banii, ci ministerul. Este vorba despre o sumă de 17 miliarde de lei vechi, peste 400.000 de euro", spune Lipă, care promite, de data aceasta în nume personal, că toţi dinamoviştii cu rezultate bune în 2010 vor fi premiaţi:"În ceea ce priveşte rezultatele din acest an, promit eu că toţi sportivii îşi vor primi banii. Ei există, doar să fie daţi, şi mai avem şi pentru cei care vor mai câştiga medalii în aceste ultime luni".

Ninel Miculescu, salariu de peste 500 de euro

Altfel, CS Dinamo strânge medalii după medalii, ultima "ispravă" aparţinându-i lui Ninel Miculescu. Dinamovistul a obţinut medalia de argint la total şi pe cea de bronz la proba de smuls, la categoria 69 de kilograme, în cadrul Campionatelor Mondiale de haltere din Turcia, rezultate care se adaugă celor trei medalii de aur obţinute tot în 2010 la Campionatele Europene de la Minsk. "Îmi pare rău pentru Ninel, pentru că dacă era puţin atent cred că putea să scoată mai mult. Dar este bine pentru el şi am vorbit şi cu Nicu Vlad. El era atât de fericit cu medaliile că nu putea să se supere pe Ninel", explică Elisabeta Lipă, care mai are un regret în ceea ce îl priveşte pe vicecampionul mondial de haltere: că nu-

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°