Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ajunge o şcolăriţă de 8 ani să cucerească simpatia lui Mihai Trăistariu

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

Oana Deliu, în vârstă de 8 ani, a participat la numeroase festivaluri de muzică uşoară, unde a fost de fiecare dată preferata juriului, prezidat de cunoscutul cântăreţ Mihai Trăistariu.

Colegii spun că Oana este un copil-minune. La şcoală a obţinut doar premiul I, este o prietenă de nădejde şi o profesionistă în interpretarea melodiilor. Dacă în pauze îşi uimeşte prietenii cu vocea sa, părinţii încă spun că mai este mult de muncă, pentru o carieră în domeniul muzical.

„Am remarcat că are un dar aparte, şi de aceea am prezentat-o unor profesori de specialitate, care au spus că fiica noastră are potenţial şi că trebuie să depună efort, ca să ajungă unde îşi doreşte“, îşi aminteşte Loredana Deliu, mama Oanei. În urmă cu un an, eleva a fost înscrisă la Secţia Canto, de la Palatul Copiilor.

Premiul special la „Micul artist“

Printre cele mai importante evenimente la care a urcat pe scenă se numără „Zâmbet de copil“ şi „Micul artist“, organizat săptămâna trecută. Pentru profesionalismul cu care a interpretat cântecul „Descoperirea“, Oana a fost răsplătită cu premiul special al juriului, prezidat de Mihai Trăistariu.

Mica artistă spune că s-a evidenţiat prin naturaleţea cu care s-a afişat în faţa publicului. „Înainte eram puţin timidă, însă, după câteva apariţii în faţa spectatorilor, am căpătat încredere în mine. Acum chiar îmi face plăcere să fiu în centrul atenţiei“, ne-a mărturisit fetiţa.

Părinţii ştiu însă că e nevoie de repetiţii intense pentru performanţă. „Ne bucurăm nespus pentru ce a realizat până acum, însă ştim totodată că mai e mult de lucru şi că întotdeauna se poate şi mai bine“, recunoaşte Dan Deliu, tatăl artistei. Oana vrea să urmeze cursuri de chitară şi tobe, iar în acest an să abordeze genul popular. În paralel, se va iniţia în lumea dansului. „Mişcarea mă ajută pentru prezenţa scenică“, explică Oana.

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 30 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 19 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°