Analizând colapsul în care se găseşte, mai mult ca niciodată, sistemul sanitar, e greu de acceptat ideea că, an de an, bugetul alocat Sănătăţii a crescut. Şi totuşi, lucrurile aşa au stat. Bugetul alocat sistemului sanitar a cunoscut plusuri notabile în 2007 şi început de 2008, când economia, alimentată de consum şi credite nerealiste, “duduia”, vorba lui Călin Popescu Tăriceanu. Pe ce s-au dus banii respectivi?

Unii responsabili din sistem susţin că, în bună parte, acele resurse, deloc neglijabile, au fost risipite pe aparatură luată “cu dedicaţie”, care în multe cazuri nici nu a mai fost folosită, zăcând prin subsoluri de spital, cum s-a întâmplat şi în vestul ţării. Alte sume fabuloase au fost înghiţite de acel faimos Program Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate, “năşit” de Eugen Nicolăescu. Trecând peste faptul că nici acum nu există, sistematizat pe judeţe, un raport detaliat care să cuprindă datele obţinute prin acest program, modestul bilanţ al acestui proiect, prezentat la final de mandat de ministrul iniţiator, raportat strict la Timiş, ar naşte o întrebare legitimă : pe ce s-au dat de fapt banii?

Astfel, în urma acestei evaluări, timişenii au răsuflat uşuraţi aflând că nu locuiesc într-unul din judeţele “cu risc de îmbolnăvire printr-una din bolile majore”, care sunt Clujul, Ilfovul şi Sibiul. De asemenea, au descoperit cu bucurie că nu stau nici într-unul din judeţele cu cel mai mare risc de diabet zaharat şi afecţiuni cardiovasculare, deşi probabil că o bună parte dintre medicii de profil din vestul ţării ar avea o cu totul altă părere. Timişenii au putut să se bucure după ce s-a ajuns la concluzia că nu stau în judeţele “cu risc crescut de cancer”, cu toate că afecţiunile oncologice fac ravagii în Timiş. De asemenea, o altă veste bună dată de Eugen Nicolăescu e că Banatul nu se află printre zonele cu o incidenţă foarte mare a cancerului