Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiecte europene abandonate de I.M.M.-uri

Publicat in Timpolis, joi 23 septembrie 2010 ·

Experienţa ultimilor ani demonstrează că nu e suficient să ai o idee bună şi să scrii un proiect decent, care să fie aprobat, pentru a primi şi a putea rula fonduri europene. Astfel, foarte multe întreprinderi mici şi mijlocii care au câştigat finanţări europene renunţă la acestea, din cauza imposibilităţii de a asigura partea de cofinanţare. Lipsa lichidităţilor şi dificultatea de a obţine credite îi determină pe mulţi câştigători ai granturilor comunitare din sectorul I.M.M. să se lase păgubaşi, înainte de a începe implementarea efectivă a proiectelor. Reprezentanţii Oficiului Teritorial pentru I.M.M.-uri Timişoara susţin însă că, printr-o serie de măsuri legislative recente, lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ, Guvernul implicându-se în sprijinirea celor care au câştigat proiecte europene.

Bariera cofinanţării

Potrivit unor asociaţii româneşti ale întreprinderilor mici şi mijlocii, între 70 şi 80% din companiile care au câştigat proiecte de finanţare din fonduri europene renunţă la acestea, din cauza imposibilităţii de a obţine banii necesari părţii de cofinanţare.

Florin Jianu, presedintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători şi consultant în domeniul fondurilor europene, a anunţat că, din cauza dificultăţilor întâmpinate în ceea ce priveşte asigurarea contribuţiei proprii la finanţarea proiectului, majoritatea companiilor renunţă la proiecte. Această tendinţă era anticipată de la începutul acestui an de către oficialii Ministerului Dezvoltării şi cei ai Ministerului Economiei, care anunţau procente de contracte reziliate de până la 30% şi îşi exprimau îngrijorarea că numărul rezilierilor va creşte. Pentru a se reuşi deblocarea finanţărilor europene, Consiliul Naţional pentru I.M.M.-uri din România a propus introducerea unui nou sistem de evaluare şi monitorizare a personalului autorităţilor de implementare, adică a

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 14 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum o ora
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 3 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum o ora
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum 51 minute
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 57 minute
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum o ora
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°