Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf: Boc s-a dat la banii fostului mare campion Mircea Tutovan

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

A câştigat numeroase titluri de campion al ţării. În 1981 a primit 120.000 de lei, bani de două Dacii, pentru a veni la Şimleu. Acum trăieşte alături de soţia sa, care are cancer şi e paralizată, din 3.000 de lei. Cireaşa pe tort a fost pusă de Guvernul Boc. Din luna iulie, indemnizaţia de merit, pe care o iau toţi marii campioni, i-a fost redusă.

Deşi a fost peste 20 de ani unul dintre cei mai buni voleibalişti ai României şi ai lumii, Mircea Tutovan nu duce o viaţă de fost mare campion, ci trăieşte modest, la Zalău, într-un apartament închiriat, dintr-o pensie de militar şi o indemnizaţie de merit. Veniturile cumulate abia ajung la 3.000 de lei. „Banii nu sunt chiar atât de puţini, dar nu este lună în care să nu am necazuri cu soţia mea, şi se duc cel puţin jumătate pe medicamente“, spune voleibalistul.

Soţia are cancer şi este şi paralizată

Soţia sa, Ana Lucia, a fost diagnosticată cu cancer la sân în urmă cu şase ani, iar de doi ani încoace este şi paralizată, ca urmare a unui accident vascular. „Eu, care nu făceam nimic niciodată, am ajuns să fac mâncare, curăţenie, să o spăl şi să o îmbrac pe soţia mea. Fac totul în casă“, mărturiseşte el.

Colac peste pupăză, acum, când avea mai mare nevoie de bani, Guvernul Boc s-a decis să taie şi din veniturile marilor sportivi, recompensaţi de şase ani încoace cu rente viagere sau indemnizaţii de merit. Aşa se face că, din iulie, Mircea Tutovan primeşte de la statul român, pentru performanţele sale, o indemnizaţie diminuată cu aproape 300 de lei.

Are nevoie de operaţie la ochi

Nici el nu stă prea bine cu sănătatea. Suferă de cataractă şi a fost programat să i se facă un transplant de cristalin. Problema este că o astfel de intervenţie costă 1.200 de lei, şi chiar dacă nu pare o sumă foarte mare, este, totuşi, o sumă importantă atunci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 7 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 9 ore
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°