Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna berii „Ursus" la restaurantul Maria din cadrul Pavilionului României la Expo 2010

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 septembrie 2010 ·

Expoziţia mondială de la Shanghai, China a înregistrat astăzi, 23 septembrie 2010, 626.000 de vizitatori, cel mai ridicat număr de la deschiderea oficială la 1 mai 2010. Creşterea numărului se datorează zilelor libere de care beneficiază cetăţenii chinezi cu ocazia Festivalului Lunii, una dintre cele mai importante sărbători asiatice, celebrată la 22 septembrie. Aglomeraţia din site-ul expoziţional a fost vizibilă şi la Pavilionul României, unde s-au format astăzi cozi impresionante. Aproximativ 35.000 de spectatori au vizionat spectacolele oferite de ansamblurile artistice „Dorna Dorului" şi „Harghita", care evoluează în perioada 16 septembrie - 31 octombrie pe scena Greenopolis. Cei dornici să se bucure de „experienţa mărului verde" au aşteptat mai mult de două ore, fiind încântaţi în cele din urmă de reprezentaţiile artistice şi expoziţia de fotografie a lui Florin Andreescu. Jennifer Jia, o vizitatoare din Beijing, explică ce anume a determinat-o să viziteze Greenopolis „Aseară am privit fascinată modul în care luminile se reflectau în construcţia Pavilionului României. Am fost foarte impresionată, iar astăzi am revenit pentru a vizita Pavilionul şi pentru a cunoaşte specificul cultural al ţării dumneavoastră", a explicat Jennifer Jia, care intenţionează să viziteze România în cadrul unei excursii pe care o va efectua în luna octombrie în Europa Centrală şi de Est. Pavilionul României este singurul din cadrul EXPO 2010 care găzduieşte pe scenă deschisă spectacole live în fiecare zi, numărul celor care au asistat la reprezentaţiile artistice depăşind 3.700.000. În contextul numărului mare de persoane din site-ul EXPO şi de la pavilionul României, restaurantul cu specific românesc a devenit un punct de atracţie pentru vizitatori. Astăzi, la restaurantul „Maria", a debutat săptămâna berii „Ursus", iar cei care servesc masa la restaurantul românesc vor putea degusta

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 24 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 24 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 24 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°