În acest comentariu, nu este vorba despre Traian Băsescu. Persoana particulară cu acest nume nu mă interesează. O priveşte cum se comportă în intimitate, ce bea, ce mănâncă, pe cine iubeşte sau urăşte, pe cine respectă ori dispreţuieşte, la ce canale tv se uită, ce opinii are despre femei, care e marca de whisky preferată ori filosofia sa de viaţă. Atât timp cât nu tulbură liniştea publică, nu încalcă legea şi nu face rău nimănui, lumea îl lasă în pace. Preşedintele României însă - în care, vremelnic, s-a insinuat individul mai sus numit - nu-mi este indiferent, din simplul motiv că deciziile sale şi modul în care face uz de putere îmi influenţează, ca tuturor locuitorilor acestei ţări, viaţa. Fiecare manifestare a sa în spaţiul public lasă o urmă. Tocmai de aceea, şefii de stat sunt extrem de atenţi cu apariţiile lor, de la culoarea cravatei şi gestică, la cuvintele cu care li se adresează alegătorilor şi adversarilor politici. Uneori, ei nici nu sunt ce par a fi, ci reprezintă un prototip comportamental, uşor personalizat, cu care conaţionalii să se mândrească, nu să le fie ruşine. Modelul pe care preşedintele României îl imprimă pe retina naţională este unul de vulgaritate şi agresivitate, miercuri seara, la televizor atingând punctul cel mai înalt, de până acum, al acestei penibile evoluţii.

Extrem de relaxat şi de sigur pe sine, primul om în stat l-a făcut, în direct, la televizor, pe un lider al Opoziţiei, "maimuţică", "nimic", "puşti imatur", "impertinent", "obraznic", în stare "să lingă preşul", iar pe un mogul căzut în dizgraţie - "bolnav la cap". Nu există circumstanţe atenuante pentru folosirea unui astfel de limbaj, ce aminteşte de cel al lui C.V.Tudor, în anii de glorie ai revistei România Mare. Scuza "Şi ei, şi voi, ziariştii, l-aţi bălăcărit. V-a răspuns cu aceeaşi monedă" nu stă în picioare. Tocmai pentru că se află pe treapta cea mai de sus