Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ghinionul lor!" Tucan, repus şef la Drumuri

Publicat in Ziua Constanta, vineri 24 septembrie 2010 ·

Decizie-şoc a Tribunalului Constanţa: liberalul Jean Paul Tucan, din nou şef la Regionala de Drumuri! Cu o demisie pe care expertiza a stabilit că n-a semnat-o el, liberalul Tucan a fost repus în drepturi la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa ... pentru cinci zile. Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus repunerea în funcţie a lui Jean Paul Tucan pentru perioada 7 - 12 ianuarie 2009, interval pentru care liberalul va primi salariul aferent, indexat, majorat şi reactualizat, dar şi celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat în perioada respectivă.

Pentru a lua decizia aceasta, judecătorii i-au admis în parte acţiunea lui Jean Paul Tucan şi au dispus anularea deciziei cu numărul 11/07.01.2009 a Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România, prin care liberalul fusese demis din funcţia de director al DRDP Constanţa. Astfel, instanţa a dispus „repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării reclamantului (nr., Jean Paul Tucan) pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, respectiv cea de director general al DRDP Constanţa, până la data de 12.01.2009". De asemenea, judecătorii au hotărât acordarea de despăgubiri către Tucan „egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la 7.01.2009 la 12.01.2009".

Imagine profesională depreciată în faţa colectivului

Totuşi, aceiaşi judecători i-au respins fostului şef de la DRDP contestaţia împotriva deciziei nr. 32/15.01.2009 a directorului general al CNADNR şi i-au respins ca nefondate celelalte pretenţii, respectiv solicitarea de acordare a unor daune materiale de 10.000 de lei şi a unor daune morale de 20.000 de lei, pentru „prejudiciul moral" suferit prin înlăturarea sa de la conducerea DRDP Constanţa. În cererea de chemare în judecată a Companiei Naţionale, Tucan a arătat că sol

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Euro 2024: Belgia – România 2-0. De Bruyne dublează avantajul, după ce Man a fost aproape de egalare

Mediafax acum 24 minute
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte la ora aceasta reprezentativa Belgiei, la Euro 2024, în cadrul rundei secunde, a Grupei E. Meciul se joacă la Koln. Edward Iordănescu a făcut o schimbare în primul unsprezece, faţă de meciul cu Ucrain

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 4 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 3 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 5 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 3 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°