Nu ştiu dacă o fi vorba doar de criza economică sau şi de una valorică, dar atât numărul, cât şi calitatea debutanţilor au scăzut simţitor în ultimii ani. Ca şi cum aşa-zisa generaţie douămiistă şi-ar fi epuizat resursele creatoare în prima parte a deceniului. Astfel încât, atunci când apare un debutant cât de cât talentat, e sărbătorit de întreaga critică - de toate calibrele şi pe toate vocile - precum un adevărat eveniment.

Ce-i drept, nu întotdeauna. Căci dintre cărţile apărute anul trecut, Şi Hams şi Regretel (Cartea Românească, 2009), romanul de debut al lui Matei Florian, a fost oarecum nedreptăţit. Incontinenţa verbală a autorului, cunoscut deja publicului ca (semi)romancier din Băiuţeii (cartea scrisă împreună cu fratele său Filip Florian), a zgâriat, într-un fel, auzul criticii şi ar putea irita şi mai mult urechile cititorului obişnuit. Deşi are o structură dialogală - cele şapte capitole par tot atâtea epistole către o iubită absentă -, întregul roman e construit ca un imens delir verbal în care vocea protagonistului e parazitată permanent de perspectiva unor creaturi imaginare. Simpaticii pitici Usi, Altfred sau Şi Hams Şi Regretel ataşează cărţii o ramă fantasy. Copilăriţi dar simandicoşi, cei trei fac parte din adevărate legiuni şi popoare de pitici, cu obiceiuri excentrice. Fără a mai pune la socoteală comunitatea eco a lui Usi sau ordinul PIC (Piticii Intelectuali Catanieni) din care face parte Altfred, excelent sunt descrise acţiunile aşa-zisului PRAF (Piticii Răzvrătiţi din Apartamentele cu Ferestre), responsabil pentru micile catastrofe casnice ale oamenilor ("picioare pare"): "Orice obiect de tipul monedă, pix, radieră, ac de siguranţă ş.a.m.d. care va ajunge în preajma unui membru PRAF va fi transportat la o distanţă apreciabilă de locul în care e de presupus că s-ar fi oprit. În felul acesta, picioarele pare vor avea o durată