Între 10 şi 14 septembrie, Merlin Szinház din Budapesta a găzduit cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului de Teatru Alternativ – DASZSZ – din Ungaria. Iniţial desfăşurat la Debrecen, DASZSZ a fost mutat intempestiv în Capitală din cauza restricţiilor financiare provocate de schimbările politice maghiare. Imposibil în România într-o formă similară, DASZSZ, cu cele zece spectacole de teatru şi dans prezentate, arată în ce măsură infrastructura îşi pune amprenta asupra formelor emergente în artele spectacolului, pornind de la potenţialul variaţiilor în alcătuirea performativă, datorat diversităţii spaţiilor, şi încheind cu dezvoltarea publicului prin predictibilitatea locaţiilor. E, înainte de toate, o chestiune de sistem şi infrastructură. Un exemplu practic în favoarea ideii că forma naşte fondul. Ungaria, în general, şi Budapesta, în special, oferă o alternativă la ideea de teatru oficial, materializată spaţial în săli de spectacole mai mult sau mai puţin „clasice“ – cum sînt, în capitala maghiară, teatrele Mu, Trafó, Merlin sau Skéné. Nu ştiu în ce măsură existenţa acestor scene-gazdă poate justifica o cezură „ideologică“ între ideea de teatru alternativ şi cea de teatru independent, termeni care coexistă în Ungaria ca şi în România, cu o preferinţă pentru primul, în ţara vecină, şi pentru cel din urmă, la noi. Fundamental, Mu, Trafó, Merlin sînt teatre-gazdă, eventual coproducători, şi, în ciuda faptului că au cafenele/ baruri în foaier, sînt spaţii exclusiv destinate spectacolului. Spre deosebire de surorile (fraţii) lor din România, nu impun estetici minimaliste şi distribuţii restrînse (deşi Merlin, de pildă, are două săli, una tip studio, iar Skéné – o sală de clădire de universitate, „sediul“ companiei lui Pinter Béla – este prin definiţie un loc foarte strîmt, adeseori realmente periculos pentru spectatori) şi sînt adaptabile unor geografii şi scenografii d