Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldura va fi mai scumpă pentru bucureşteni la iarnă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Preţul gigacaloriei pentru bucureşteni va creşte la 124 de lei, de la 119 în prezent, potrivit unei hotărâri care ar urma să intre, săptămâna viitoare, pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) potrivit Newsin.

In prezent, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice emite în continuare facturi în care preţul unei gigacaloriei pentru populaţie este de 119 lei, preţ care este format din 100 lei costul gigacaloriei la consumator, iar 19 lei valoarea TVA. În condiţiile în care TVA a fost majorată la 24%, preţul de facturare actual duce la pierderi pentru regie, spun surse municipale.

"Practic, acum se face un artificiu contabil. Preţul de facturare este 119, dar factura trebuie, conform legii, să conţină TVA de 24%. În consecinţă, regia nu mai primeşte cei 100 de lei care ar trebui să-i revină, ci ceva mai puţin, iar încasările sale sunt astfel mai mici", explică sursele citate.

Pentru ca RADET să primescă de la consumator cei 100 de lei, trebuie ca preţul de facturare să crească de la 119 la 124 lei. Până acum, însă, proiectul de hotărâre privind majorarea nu a fost pus pe ordinea de zi a CGMB.

Preţul real al gigacaloriei în Bucureşti este de 298,61 de lei, din care 173,89 lei preţul producătorului ELCEN (care produce cea mai mare parte a energiei termice în Capitală), la care se adaugă 124,72 lei preţul de distribuţie şi transport al RADET.

Din acest preţ, populaţia în prezent doar plăteşte 119 lei. Restul până la 298,61 lei reprezintă subvenţie, din care 76,83 de lei ar trebui, confom legii, să fie subvenţionat de guvern, iar 102,78 lei, de către primărie.

Până acum, însă, guvernul şi municipalitatea nu au anunţat clar dacă la iarnă vor mai acoperi integral sau doar o parte din această subvenţie.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat la începutul lunii mai că de subvenţii ar avea nevoie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 4 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 11 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 4 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 3 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 7 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

18°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°