Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată noua Piaţă Obor, cu o săptămână înainte de inaugurare. O investiţie de 117 milioane de euro reînvie spiritul perioadei interbelice. GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, duminică 26 septembrie 2010 ·

"Pe 2 octombrie ne luăm adio de la speculanţi. Ne-a ajutat Dumnezeu şi scăpăm de ei. Oborul va fi cea mai mare şi modernă piaţă din România"

Vineri seară, pe 1 octombrie, toate tarabele din noul Obor vor fi pline de marfă ieftină. Vor fi cele mai mici preţuri. Asta promite primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, cu aproximativ o săptămână înainte de inaugurare.

Aceasta va avea loc de "Ziua recoltei" iar investiţia în noua Piaţă Obor se ridică la 117 milioane de euro, fonduri care provin din bugetul Primăriei sectorului 2.

1.246 de tarabe supravegheate video

Pe locul fostei pieţe Obor s-a ridicat pe 4.000 de metri pătraţi o clădire cu subsol, parter şi două etaje. Pentru inaugurare, se fac ultimele pregătiri.

Muncitorii încă nivelează terenul în jurul clădirii iar în interior întind straturi de izolaţie peste care urmeză să toarne pardoseala. Mai e de pus tavanul fals care să mascheze firele de electricitate şi cele ale instalaţiei de climatizare şi să se vopsească interiorul. "Totul va fi culoarea betonului. Stâlpii vor fi lăcuiţi. Specialiştii ne-au spus că, în combinaţie cu lumina artificială, nu se modifică culoarea naturală a produselor", ne explică oficialii Primăriei sectorului 2.

• Parterul va fi destinat producătorilor de fructe şi legume. Vor fi 1.246 de tarabe, toate cu spălător şi racordate la reţeaua de apă şi canalizare.

• Noaptea, hala se închide, tarabele vor fi spălate mecanizat iar marfa se va depozita la subsol.

• Clădirea dispune de 5 lifturi pentru marfă, tot atâtea pentru transportul cumpărătorilor, două scări rulante şi altele din beton.

• Hala va fi un spaţiu deschis vara iar iarna închiderea se va face cu un sistem modern de geamuri.

• 475 de tarabe se vor amplasa în exteriorul clădirii, pe o platformă special amenajată. Tarabele vor fi prevăzute cu o structură uşoară, demontabilă, care

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 13 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 10 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 6 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°