Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Seabird - telefonul viitorului, propus de Mozilla

Publicat in Adevarul, duminică 26 septembrie 2010 ·

Nu, Mozilla nu are de gând să lanseze un telefon mobil, dar speră că noul concept Seabird va stimula alte companii specializate să-şi adapteze produsele la noile cerinţe ale pieţei.

Pe 23 septembrie, Mozilla a făcut public noul concept de telefonie mobilă, la care a lucrat o bună perioadă de timp. Modelul este impresionant, fiind rezultatul aşteptărilor utilizatorilor şi o tehnologie modernă.

Seabird introduce câteva posibilităţi asupra modului în care interacţiunea cu utilizatorul ar putea evolua, cu o captare avansată a mişcării, a declarat Billy May, managerul de proiect care au realizat un tur virtual al telefonului.

Una dintre ideile ingenioase ale aparatului sunt pico-proiectoarele care se găsesc pe stânga şi pe dreapta telefonului, care afişează o tastatură pe o suprafaţă plană; tehnologie bazată pe detectare în infraroşu.

Un alt element este un dispozitiv detaşabil pe partea din spate a telefonului, care funcţionează atât ca un set cu cască Bluetooth, cât şi ca o telecomandă pentru a panorama imagini 2D sau 3D. Telefonul ar putea fi, de asemenea, plasat orizontal pentru a proiecta o tastatură virtuală, pe o parte, şi un ecran mare, pe de altă parte.

Citiţi articolul integral pe adevărul.it.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 32 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 40 minute
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum 43 minute
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum 53 minute
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

România va putea exporta produse lactate şi piscicole pe piaţa din China

Radio Mures acum o ora
Două protocoale în acest sens au fost semnate azi, la Beijing, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a semnat Protocolul pentru produse lactate exportate din Român

Oamenii o iau razna de la căldură. Pe caniculă, crește numărul incidentelor violente, de la bătăi în stradă până la împușcături

Ziare.com acum 48 minute
Efectele caniculei asupra sănătății mintale sunt resimțite de cei mai mulți oameni, în special de cei care suferă de astfel de afecțiuni. Un val de căldură poate avea efecte multiple asupra chimiei creierului uman, astfel că în cele mai calde zile a

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 40 minute
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum 53 minute
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Continuă consultările la Palatul Victoria pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei - FOTO, VIDEO

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°