În "Cutia cu bomboane otrăvite", carte apărută în 1928, Anthony Berkeley propune un exerciţiu intelectual cu suspans. Romanul său este o naraţiune poliţistă tipic englezească şi lectura lui ni-i readuce în memorie pe clasicii acestui gen: Arthur Conan-Doyle şi Agatha Christie.

Roger Sheringham, un scriitor de succes, conduce cu tact şi cu mult discernământ un Cerc Criminalistic unde se discută cu fervoare despre asasinate, otrăviri şi morţi subite. Un club exclusivist, în care accesul presupune trecerea unor probe dificile. Candidatul sau candidata trebuie să-şi demonstreze înclinaţiile de detectiv, în lucrări pe o temă dată. De aceea, numără doar şase membri: un avocat celebru, Sir Charles Wildman, o autoare dramatică nu mai puţin vestită, Fielder-Fleming, o romancieră sclipitoare, Alicia Dammers, cel mai inteligent (deşi nu cel mai agreabil) dintre scriitorii de romane poliţiste în viaţă, domnul Bradley, un om blând, cu o înfăţişare ştearsă, deloc vestit, domnul Ambrose Chitterwick şi, bineînţeles, însuşi Roger Sheringham.

Preşedintele Cercului îşi invită colegii să descifreze un caz nebulos, pe care Scotland Yard-ul l-a clasat ca fiind un accident tragic. E vorba despre moartea doamnei Bendix, careşi-a găsit sfârşitul mâncând bomboane otrăvite dintr-o cutie adusă de soţul său, o cutie frumos ambalată, oferită întâmplător de o cunoştinţă, care, la rândul ei, a primit-o cadou de la o firmă producătoare de dulciuri.

A dorit cineva, cu adevărat, sfârşitul respectivei doamne? A fost ea doar o victimă întâmplătoare? Atunci, cine trebuia, de fapt, să moară? Şi cine a fost criminalul? Sau inspectorii de poliţie care au investigat evenimentul au avut totuşi dreptate?

Timp de şase seri, iluştrii membri ai clubului îşi prezintă propriile ipoteze. La sfârşit, avem şase versiuni ale întâmplării, pe care toţi o socotesc o crimă cu p