Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sloganuri sub microscop

Publicat in Timpolis, luni 27 septembrie 2010 ·

În România ultimilor 50 de ani e posibil să se fi mizat prea mult pe forţa sloganurilor. Sloganurile mincinoase, goale de conţinut i-au însoţit pe români de-a lungul ultimelor decenii, de la celebrul „Consumaţi peşte oceanic!”, postat desupra galantarelor goale, în magazinele alimentare ceauşiste, până la sinistrul „Dormi liniştit, F.N.I. veghează la banii tăi.”

Apariţia unor site-uri care se ocupă de analizarea sloganurilor care motivează sau irită românii era, deci, inevitabilă. Un portal de referinţă în acest sens este http://slogan.sunteu.ro, care se vrea a fi o cronică la rece a mesajelor mobilizatoare care apar regulat pe piaţa publicitară şi nu numai. „Vedeta momentului”, faimosul „Explore the Carpathian garden”, asociat brandului României lansat în China are parte de reacţii nu tocmai favorabile, comentatorii portalului menţionând că „Ne duce cu gândul la Grădina Raiului sau la «La răsărit de Eden». Atât! Nu spune absolut nimic. Dacă ar fi lăsat-o macar sub forma The Carpathian Garden era mai bună”. Critici au ridicat pe acelaşi site şi sloganurile unor mărci de bere, care par să încurajeze non-consumul, cum ar fi „Savureaz-o în mod responsabil”, pentru un sortiment de bere daneză, când, în mod normal, opinează creatorii site-ului, orice mesaj publicitar normal la bere ar merge pe ideea „Bea cât poţi duce, şi mai mult de atât”. Hulit e şi conceptul publicitar : „Romtelecom Online Shop - am deschis la tine acasă!”, ce ridică următorea obiecţie : „E clar ce vor să zică: poţi cumpăra de acasa. Dar cum au deschis la mine acasă? Cu ce drept?”

Până şi „hermeneutica” unuia dintre cele mai celebre sloganuri ale secolului XX – „Arbeit macht frei” este disecată, cu precizarea că „B-ul din «Arbeit» are bucla superioară mai mare decât cea inferioară şi se presupune că prizonierii au făcut-o astfel încât cei din afară să îşi dea seama că mesajul este fa

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 6 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 6 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 8 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 6 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 6 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°