Aproximativ o sută de mineri din Valea Jiului vor lua parte la mitingul de protest ce va fi organizat marţi, 28 septembrie, în Bucureşti de Blocul Naţional Sindical (BNS), a declarat luni preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş, citat de Agerpres.
”Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului va fi reprezentată la mitingul BNS din Bucureşti de aproximativ o sută de sindicalişti. Solicităm ca mineritul din Valea Jiului să fie susţinut în continuare, Compania Naţională a Huilei (CNH) să fie integrată în cadrul Companiei Hidroenergetica, iar producţia de cărbune să fie preluată integral de către termocentrale”, a afirmat liderul sindical.
În opinia preşedintelui LSMVJ, includerea CNH Petroşani în Compania Hidroenergetica ar reprezenta una dintre soluţiile prin care activitatea de extracţie a huilei din Valea Jiului ar putea continua, în viitor.
Liderii minerilor din Valea Jiului sunt îngrijoraţi de o propunere a Comisiei Europene prin care acordarea subvenţiilor pentru activităţile de extracţie a huilei ar putea fi condiţionată, după 1 ianuarie 2011, de prezentarea unui plan de închidere a minelor nerentabile până în luna octombrie 2014. Aproximativ o sută de mineri din Valea Jiului vor lua parte la mitingul de protest ce va fi organizat marţi, 28 septembrie, în Bucureşti de Blocul Naţional Sindical (BNS), a declarat luni preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş, citat de Agerpres.
”Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului va fi reprezentată la mitingul BNS din Bucureşti de aproximativ o sută de sindicalişti. Solicităm ca mineritul din Valea Jiului să fie susţinut în continuare, Compania Naţională a Huilei (CNH) să fie integrată în cadrul Companiei Hidroenergetica, iar producţia de cărbune să fie preluată integral de către termocentrale”, a afirmat liderul si