Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Vreau raport al Guvernului în CSAT despre ce s-a întâmplat pe 24 septembrie

Publicat in Romania Libera, luni 27 septembrie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că rămâne ataşat de Ministerul de Interne, însă aşteaptă de la Guvern un raport complet privind protestul de vineri, 24 septembrie, înainte de a reconsidera dispoziţia de a nu se mai deplasa cu asistenţa poliţiei rutiere, potrivit Mediafax.

"Vreau să vă felicit pentru progresul pe care l-aţi făcut în pregătirea tehnică pentru aderarea la spaţiul Schengen. Vreau să vă mulţumesc pentru toţi poliţiştii, jandarmii şi angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care s-au sacrificat atunci când a fost nevoie şi vreau să vă asigur că rămân ataşat de instituţia dumneavoastră, chiar dacă, până la primirea raportului, voi rămâne fără asistenţa poliţiei circulaţie", a declarat Băsescu, în discursul rostit cu ocazia ceremoniei de predare-primire între fostul şi actualul ministru de Interne.

Băsescu şi-a justificat iniţiativa de a renunţa la sprijinul Poliţiei rutiere atunci când se deplasează spunând: "Este un mod al meu de a mă manifesta".

În discursul rostit, Băsescu a criticat evenimentele petrecute vinerea trecută, despre care a spus că nu credea că o să ajungă să le trăiască "la Ministerul de Interne sau la o altă instituţie de siguranţă naţională".

El a mai spus că protestul neautorizat de vineri al poliţiştilor din faţa Palatului Cotroceni este poate cel mai "vizibil" moment din cei şase ani de mandat la conducerea statului român.

Şeful statului a declarat, luni, la preluarea şefiei MAI de către Traian Igaş, că vrea un raport al Guvernului despre manifestaţia de la Cotroceni a poliţiştilor, prezentat în CSAT, menţionând că demisia lui Blaga substituie gesturile similare care ar fi trebuit să fie făcute de cei responsabili.

Senatorul PDL Traian Igaş a depus, luni, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Internelor, la ceremonie participând mai mulţi sen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum 29 minute
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum 30 minute
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum o ora
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 59 minute
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 3 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România înfruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum 47 minute
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

34°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°