Trecem, zilele acestea, printr-o perioadă de o frumuseţe desăvârşită.
O plimbare pe aleile unui parc, oricare parc, e o evadare bine-venită. Acolo e viaţa, în fleacurile acelea care bucură ochiul şi sufletul. Dar aceste lucruri nu fac parte din agenda zilei. Noi ne forţăm să înţelegem ceva din tărăşenia cu Vasile Blaga.
Istoria României, de la instalarea regimului comunist încoace, se confundă, adesea, cu lupta crâncenă pentru putere dusă de Armată şi Miliţie/Poliţie, luptă în care Securitatea (oricum s-a numit) a încercat, de fiecare dată, să ia partea leului, fiind, de câteva ori, prinsă în ofsaid (folosesc acest termen pentru cei mai familiarizaţi cu rivalitatea tradiţională dintre Steaua şi Dinamo). Din acest weekend, Poliţia a ieşit cu uniforma şifonată şi cu câteva "caşchete" lipsă la inventar.
Nu ştiu care e partea de mit şi care de adevăr în legenda potrivit căreia Vasile Blaga îi ţinea piept preşedintelui Traian Băsescu şi îşi făcuse vreun crez din depolitizarea Ministerului de Interne. Dar înlăturarea lui, jocul făcut de Elena Udrea în şedinţa Biroului Permanent al PDL şi ungerea la Interne a lui Traian Igaş, îndărătul căruia se vede rânjetul satisfăcut al finului Gheorghe Falcă (avea cumva un dosar la DNA?), nu înseamnă, în niciun caz, un pas către depolitizare. Dimpotrivă. Pe românul de rând n-are de ce să-l intereseze lupta dintre diferitele grupări din interiorul PDL. (Luptă-se pentru 12-13%!) Şi nici faptul că preşedinele Traian Băsescu a luat asupra lui, eroic,"pasivul negativ" al crizei, în încercarea de a-i da răgaz guvernului său (care poartă mare parte din vina pentru criză).
E însă de înţeles ca pe românul de rând (inclusiv pe poliţişti) să-l intereseze perspectiva sărăciei - şi asta să-l sperie. Să-l facă mai uşor de manipulat (de către politicieni, de către liderii sindicali). Ca să fim mai subtili,
