Daciana Sârbu, europarlamentar, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară din PE, a condus, pe 27 septembrie la Bruxelles, lucrările conferinţei despre eficienţă energetică din cadrul ICT 2010 - cel mai important şi vizibil forum european pe tema cercetării şi inovării în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. În cadrul intervenţiei sale, Daciana Sârbu a afirmat că actuala criză economică oferă un context foarte bun pentru discutarea şi, mai ales, aplicarea politicilor de eficientizare energetică. "Acum, mai mult decât oricând, trebuie să vorbim despre eficienţă energetică nu numai din perspectiva protejării mediului, dar mai ales a reducerii costurilor", a subliniat eurodeputata. În mesajul său, Daciana Sârbu a subliniat că asumarea de către companii a strategiilor de eficientizare energetică înseamnă respect pentru consumatori şi respect pentru mediu. "În acest fel, companiile economisesc resurse, îşi reduc costurile şi protejează mediul, iar consumatorii plătesc preţuri mai mici. Este un parteneriat benefic pentru toată lumea", a adăugat eurodeputata PSD. În cadrul conferinţei au mai avut intervenţii reprezentanţii Consiliului Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, precum şi reprezentanţii a trei mari companii din domeniul tehnologiei informaţiei (Ericsson, Orange şi Siemens). Vorbitorii au susţinut, printre altele, că tarifele flexibile la energie sunt esenţiale pentru motivarea oamenilor în a economisi energie. S-a insistat, de asemenea, asupra nevoii ca energia regenerabilă să fie integrată cât mai eficient în reţeaua de energie electrică, astfel realizându-se economii semnificative. Daciana Sârbu a participat, de asemenea, la un prânz de lucrula invitaţia vicepreşedintelui CE Neelie Kroes, împreună cu prinţul Phillippe al Belgiei. Forumul ICT 2010, desfăşurat în perioada 27-29 septembrie, se bucură de participarea vicepre