După ani de suferinţă, partizanii sunt purtaţi prin instanţe pentru despăgubiri. Deşi deţinuţii politici au plătit cu ani grei de puşcărie şi suferinţă fizică pentru lupta împotriva comunismului, sistemul actual îi plăteşte cu bătaie de joc.
Au îndurat teroarea puşcăriei şi bătăile securiştilor până când au divulgat identitatea celor care s-au revoltat împotriva sistemului comunist. Aşa a fost nimicită mişcarea de rezistenţă a partizanilor din Banatul Montan.
În ciuda vieţii tragice de care au avut parte deţinuţii politici şi familiile lor, aceştia nu au văzut un leu despăgubire din partea statului român. Mărturiile lor, însă, sunt la fel de actuale ca şi acum 50 de ani. Familiile foştilor deţinuţi retrăiesc zilnic traumele provocate de comunişti.
„Suferinţa nu ne-o ia nimeni”
„Pe tatăl meu l-au luat legat în lanţuri pe 22 martie, l-au dus la Caransebeş, unde a stat 9 luni. De la Caransebeş a fost transferat la Curtea Marţială de la Timişoara, unde a fost judecat, iar ulterior trimis la Gherla. De acolo, l-au pus să muncească la canalul Dunăre-Marea Neagră. Din lăcuste vii ne făceam jucării. Nici nu pot spune că am avut parte de copilărie”, a declarat Borca Stepanescu, fiica unui fost deţinut politic, decedat acasă, la Teregova, după ce s-a eliberat din închisoare.
Femeia de 64 de ani îşi aminteşte că rareori îl auzea pe tatăl său povestind prin ceea ce a trecut. „Ca să dea declaraţiile pe care securiştii voiau să le audă, îi băteau cu liniarele peste vârful degetelor, până când sângerau. Şi acesta era cel mai îngăduitor tratament. Cu un par gros îi împungeau coastele şi spatele. Nodulii aceia s-au simţit mulţi ani după ce s-a întors acasă. Nu l-am recunoscut când a venit”, povesteşte marcată şi acum de evenimente, Borca Stepanescu.
O altă localnică, Solomia Grozăvescu, soţia lui Gheorghe îşi aminteşte şi ea, revoltată,
