Echipa de baschet masculin BC Mureş Tg.-Mureş s-a calificat în turul al doilea a Cupei României, după ce a dispus şi în cel de-al doilea meci contra echipei U Mobitelco BT Cluj-Napoca, disputat în deplasare, cu scorul de 66:65.
În primul joc BC Mureş câştigase cu 82:68. A fost un meci cu două reprize opuse, gazdele recuperând cele 14 puncte din primul meci până la pauză, când conduceau cu 38:23, în repriza a doua însă mureşenii au revenit, şi au obţinut victoria.
„Jucătorii mei s-au dăruit exemplar, ceea ce este cea mai mare bucurie a unui antrenor. Echipa are opt jucători noi, astfel că mai trebuie multe meciuri să evoluăm la posibilităţile maxime. Mă bucură, că în aceste condiţii am reuşit să batem campioana Ungariei, Zalaegerszeg la ea acasă, şi să câştigăm de două ori, cu vicecampioana României. Aceste lucruri arată, că avem potenţial. Ţin să mulţumesc suporterilor din Mureş, care ne-au susţinut tot meciul, acest lucru a ajutat enorm”, a spus Déri Csaba, antrenorul echipei BC Mureş.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: