Arsurile, sângerările, mâncărimile şi inflamaţia pielii în zonele acoperite de bijuterii pot fi simptome ale alergiei la nichelul din acestea. Aflaţi cum să le depistaţi şi cum să vă protejaţi. Sursa: SHUTTERSTOCK
Nichelul din bijuterii este principalul responsabil de alergia la acestea (numită medical dermatită de contact). Aurul şi argintul în sine nu provoacă alergii, însă, din cauza faptului că nu pot fi modelate în stare pură, li se adaugă aliaje, precum nichelul, extrem de reactiv şi dăunător pielii sensibile.
Aurul alb şi platina, mai puţin periculoase
"Din copilărie am avut probleme din cauza bijuteriilor: la urechi nu puteam să port decât bijuterii din aur de calitate, orice altceva îmi provoca umflarea urechilor şi infecţii dureroase. Acum mi se inflamează pielea de la capsele blugilor sau de la ceasul de mână. Singura soluţie pe care am găsit-o a fost să renunţ la tot ce îmi provoacă aceste reacţii pe piele", povesteşte Georgiana, o tânără diagnosticată cu dermatită de contact.
Medicii recomandă în astfel de cazuri "purtarea de aur de calitate (peste 18 karate), deoarece conţinutul de nichel e mai mic. Bijuteriile din platină şi aur alb pot conţine, de asemenea, nichel, însă, de obicei, se foloseşte paladiul, aliaj mai puţin alergen", explică Oana Clătici, medic dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Pe lângă bijuteriile din aur şi argint, pot provoca alergii şi alte obiecte care conţin nichel, cobalt sau crom, precum catarmele de la centuri, brăţările de la ceasuri, fermoarele, nasturii din metal, anumite ţinte care se aplică pe haine. Simptomele alergiilor variază de la sângerare, inflamaţie purulentă (în cazul alergiilor provocate de piercinguri), băşici, senzaţia de mâncărime, arsură şi înroşire cutanată locală.
"La unele persoane apare o pată de culoare albast