Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am întâlnit ţigani fericiţi

Publicat in Adevarul, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Cerşetorii noştri au cam dispărut de pe marile bulevarde din Paris, pesemne de teamă să nu intervină poliţia şi să-i trimită acasă.

Parisul este în toamna asta mohorât. Motivul însă este meteo. Unii ar putea spune că oraşul e mai puţin colorat şi pitoresc pentru că ţiganii s-au rărit. Cerşetorii noştri au cam dispărut de pe marile bulevarde, pesemne de teamă să nu intervină poliţia şi să-i trimită acasă. Dacă am văzut câţiva în aceste zile. Acum un an făceau parte din peisaj. Te luau în primire de la ieşirea hotelului, agitând un pahar de plastic în care se găsea mărunţiş pus acolo să zornăie pentru ca tu, fraiere, să înţelegi ce se vrea de la tine. Dacă te făceai că nu-i vezi şi dădeai să treci, îţi ţineau calea, strigau la tine. Ca român distingeai ceva, eventual o trimitere la origine. Alteori ţi se adresau într-o frangleză formată din 3-5 cuvinte. Fireşte, cereau să le laşi nişte bănuţi şi-ţi arătau copilaşul de ţâţă sau piciorul şontorog. Se ţineau după tine până la staţia de taxi sau de metrou, dar nu mai mult de 100 de metri, pentru că acolo există o graniţă invizibilă de unde te luau în primire alţi cerşetori, care te urmăreau în grup până în uşile magazinelor şi ale bistrourilor.

Acum, problema pare rezolvată, cerşetorii sunt mult mai puţini. Ceva-ceva tot ştiu impricinaţii, au aflat că e groasă în ce-i priveşte. Cert e ca bulevardele Parisului par mai sigure. Negustorii, patronii de restaurante şi cafenele, hotelierii, turiştii etc. se simt mai bine.

Tocmai mă dedam acestei filosofii de doi bani, când mi-a căzut în mână presa franceză, care anunţa că de marţi a început la Assemblée Nationale discuţia pe legea imigraţiei, care vrea să facă ordine în chestiunea străinilor fără documente din Franţa. În anii 2000 este a patra lege care încearcă să rezolve ceva. Sarkozy are o majoritate confortabilă în camera inferioară şi nu va avea probleme să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 52 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 53 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 32 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 12 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 56 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°