Dacă prin alte părţi politica se face prin jocul şi balansul dintre putere şi opoziţie, noi avem parte de ceva cu totul special. Nu e nici joc, nici balans. Politica românească de azi îşi bazează deciziile pe divorţul ireversibil dintre Traian Băsescu şi lumea reală. Cu cât îl contrazice mai tare realitatea de fiecare zi pe preşedinte, cu atât e mai supărat preşedintele pe ea şi vrea s-o pedepsească.
Este evident că şeful Statului în Derivă, România, a fost foarte afectat personal de manifestaţia poliţiştilor şi de atitudinea jandarmilor. Practic, pentru el s-a prăbuşit o ultimă redută. Acestea sunt instituţii unde domneşte disciplina şi unde se acţionează la ordin. Oare nici la ordin nu mai pot fi oamenii mulţumiţi şi liniştiţi? Obişnuit o viaţă întreagă să conducă înţelept vapoare, ministere, oraşe sau ţări prin bătaie cu pumnul în masă, ameninţări scrâşnite şi ţipete, Traian Băsescu a constatat că există un moment în care metoda asta nu mai funcţionează. Drept pentru care preşedintele a anunţat că se retrage, treptat, din această realitate ingrată.
Scriam zilele trecute pe blog că, nemulţumit de ţara sa, Băsescu îşi creează propria ţară la Cotroceni, cam cum e Vaticanul aşezat în inima Romei (Evident, comparaţia e numai politică, nu-l bănuiesc pe pontiful dâmboviţean de vreo înclinaţie cucernică sau de aplecări spre spiritualitate.). Ulterior mi-am dat seama că situaţia seamănă şi cu izolarea atemporală pe care o descrie Marquez în "Toamna Patriarhului".
Să ni-l imaginăm o clipă pe preşedintele autarhic, cel care pune în practică sloganul "L'etat c'est ce vrea muşchii mei". Cu poliţia SPP, justiţia SPP, serviciile secrete SPP şi lăutarii SPP - dacă şi această categorie socioprofesională continuă să cârtească împotriva impozitelor şi mai scorneşte melodii indecente despre marinari sau despre pinguini. Dincolo de porţi, poporul str
