Un echipaj de jandarmi aflat în misiune de menţinere a ordinii publice, a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că după ce a scos suma de 150 de lei dintr-un bancomat de pe B-dul Revoluţiei, a fost deposedat, de către un tânăr, de cardul şi suma de bani pe care le ţinea la vedere în mână.
Pe baza semnalmentelor oferite de către persoana vătămată, echipajul de jandarmerie a plecat imediat în urmărirea agresorului, acesta fiind prins în zona Pieţei Gării C.F.R. Arad.
În urma interceptării şi legitimării, a fost identificat D.T. Cozmin de 26 de ani, din com. Bata jud. Arad, care în timp ce se deplasa pe B-dul Revoluţiei, observând-o pe persoana vătămată care scosese suma de 150 lei de la un bancomat, s-a apropiat de aceasta şi profitând de neatenţia bărbatului şi de faptul că în zonă nu se mai afla nici un trecător, l-a îmbrâncit şi i-a smuls din mână cardul şi suma de bani, după care a luat-o la fugă în direcţia P-ţa Gării C.F.R. Arad.
În urma controlului corporal preventiv efectuat de jandarmi, a fost găsită asupra tânărului suma de bani sustrasă, respectiv 150 de lei, iar cardul aparţinând persoanei vătămate a fost găsit abandonat pe trotuar în imediata apropiere, prejudiciul fiind recuperat integral.
“Jandarmii i-au întocmit tânărului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale. Cel în cauză a fost predat agenţilor din cadrul I.P.J. Arad pentru continuarea cercetărilor”, a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad.