Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa se luptă cu ea însăşi: tranzacţiile OTC, suspendate

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 septembrie 2010 ·

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a propus ca în cadrul adunării generale a acţionarilor (AGA) de la Depozitarul Central să se discute şi suspendarea sau neratificarea hotărârii Consiliului de Administraţie al Depozitarului prin care fuseseră aprobate tranzacţiile OTC (Over The Counter - tranzacţii care sunt derulate în afara Bursei).

Asta în condiţiile în care Bursa este acţionar majoritar la Depozitarul Central, iar teoretic conducerile celor două companii ar trebui să fie pe aceeaşi lungime de undă când iau decizii. Conducerea Bursei a mai cerut ca noul Consiliu de Administraţie al Depozitarului Central să fie mandatat pentru a realiza un studiu de impact privind tranzacţiile OTC pe piaţa locală, care să fie prezentat acţionarilor, şi în funcţie de rezultatele acestui studiu să se ia o decizie privind implementarea sau nu a tranzacţiilor OTC.

Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central a aprobat pe 20 septembrie lansarea tranzacţiilor OTC, în una dintre ultimele sale şedinţe în această componenţă. Pe 22 octombrie va fi ales un nou Consiliu de Administraţie al Depozitarului, iar cărţile au fost făcute deja, acţionarii Bursei aprobând în urmă cu două săptămâni o listă de nouă candidaţi care vor fi susţinuţi de BVB. Bursa are 66% din acţiunile Depozitarului.

Majoritatea membrilor din Consiliul Bursei sunt împotriva tranzacţiilor OTC, susţinând că acestea ar putea fura din tranzacţiile şi aşa mici de pe Bursă. Susţinătorii pieţei OTC, care au fost majoritari până acum în conducerea Depozitarului, spun că aceste tranzacţii ar putea aduce mai mulţi investitori străini în piaţă.

Incoerenţă la nivel decizional

Dincolo de argumentele pe care fiecare tabără le are pro sau contra OTC-ului, modul în care brokerii din conducerile Bursei şi Depozitarului au ales să procedeze arată o incoerenţă la nivelul conduce

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu: Îi solicit ministrului Cătălin Predoiu să pregătească hotărârea de guvern privind alegerile prezidenţiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur

News.ro acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cel

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Termen nou în dosarul Vlad Pascu vineri, la Judecătoria Mangalia /Părinţii tânărului ucis în accident: Se pare că legile în ţara asta sunt făcute să nu fie respectate de oamenii cu bani

News.ro acum 28 minute
Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, pr

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Guvernul discută vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, pentru a respecta directiva UE în domeniu

G4Media acum 27 minute
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în condițiile în care legislația europeană obligă statele membre să

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°