Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza meteo 30 septembrie 2010

Publicat in Ziua Constanta, joi 30 septembrie 2010 ·

Ieri a fost o zi ploioasă şi nici vorbă de soare. Depresiunea atmosferică ce ne-a adus ploile ieri, astăzi se îndepărtează uşor spre nord-est, aşa că ploile se mai împuţinează. În prima parte a zilei mai plouă slab în jumătatea de nord a ţării şi izolat şi în celelalte regiuni. Pe crestele înalte trecător precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla mai tare în regiunile extracarpatice. Masa de aer rece care coboară dinspre latitudini nordice face ca vremea să se răcească în continuare, aşa că maximele se vor situa între 10, 11 grade în nord-vestul ţării şi 20, cel mult 21 de grade în sud.

La Bucureşti e o zi cu aspect de toamnă mai târzie decât ne arată fila din calendar. Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei e posibil să mai plouă slab, timp în care şi vântul suflă moderat. Temperatura aerului îşi continuă tendinţa de scădere, aşa că maxima nu trece de 20, 21 grade Celsius.

Şi la munte vremea devine tot mai rece. Norii strâng rândurile şi peste creste, aşa că mai ales în prima parte a zilei mai plouă slab. Pe piscuri, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare, iar vântul va sufla cu intensificări accentuând senzaţia de frig. Dimineaţa începe cu ceaţă pe văi şi în depresiuni. Temperaturile continuă să scadă.

În vest, în nord şi în centru vremea e astăzi şi mai rece decât ieri. Cerul e mai mult noros şi plouă local, în prima parte a zilei în Transilvania, în Maramureş şi în nordul Crişanei. La amiază sunt doar 10 grade în Baia mare şi la Cluj Napoca, 12 la Oradea şi în Braşov şi 15 la Timişoara, unde soarele e ceva mai generos.

În sud vremea se îmbunătăţeşte semnificativ. E posibil să mai plouă, izolat la începutul zilei. Până la amiază soarele se arată din când în când printre nori, şi se fac în Oltenia 17 grade la Râmnicu Vâlcea, 18 la Drobeta şi la Craiova. Es

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 2 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 8 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 8 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 12 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 9 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 6 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 7 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°