După umilinţa la care au fost supuse luna trecută mai mult de jumătate de milion de persoane plătite pe drepturi de autor (DDA), convenţii civile şi pe persoană fizică autorizată (PFA), obligate să stea la cozi imense pentru depunerea contribuţiilor la asigurările sociale şi de sănătate, puterea încearcă o nouă presiune asupra uneia dintre aceste categorii.
O iniţiativă legislativă depusă de doi senatori PDL, Şerban Rădulescu şi Iosif Secăşan, şi adoptată ieri de Senat, spune că persoanele fizice care nu îşi achită la termen contribuţiile la asigurările de sănătate vor putea fi executate silit de ANAF, care va recupera şi sumele restante, şi penalizările de întârziere.
În schimb, în cazul persoanelor care nu realizează venituri, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea, aplicarea măsurilor de executare silită se va efectua de CNAS.
Senatorii PDL motivează necesitatea colectării de ANAF, prin executare silită, a restanţelor la plata contribuţiilor prin constatarea "numeroaselor impedimente" din activitatea de colectare a contribuţiilor datorate Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate de persoanele fizice care realizează venituri altele decât cele salariale. Iar la categoria veniturilor impozabile menţionează veniturile realizate din activităţi independente, veniturile din agricultură supuse impozitului pe venit, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, veniturile din dividende şi dobânzi, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. Executivul a "reparat" prin OUG 82/2010 umilinţa statului fără termen la coadă, în sensul că a decis reţinerea la sursă a contribuţiilor sociale, dar aceasta se aplică doar persoanelor plătite pe DDA sau convenţii civile, cei care figurează ca persoane fizice autorizate nefiind menţionaţi în această ordonanţă de urgenţă.
Prin urmare, această categorie, estimată la aproximativ 60