Edilii nu ştiu ce formaţii vor aduce la concertul din faţa Palatului Culturii, programat pe 14 octombrie.
Şefii oraşului recunosc faptul că multe din evenimentele din programul pentru Sărbătorile Iaşiului sunt aceleaşi cu cele de anii trecuţi.
Citeşte şi:
Buget redus şi comerţ cu restricţii la Sărbătorile Iaşiului
Program-fantomă la Sărbătorile Iaşiului
Edilii au adunat toate evenimentele care au loc în oraş, în perioada 6 octombrie-28 octombrie, pentru a se lăuda cu program amplu. Chiar dacă Primăria nu s-a implicat direct în organizarea unor manifestări, în planul aprobat astăzi de o parte din consilieri sunt incluse numeroase evenimente care nu sunt specifice oraşului.
„Foarte multe evenimente păstrează elemente din anii trecuţi. Asta înseamnă tradiţie. Programul se adresează tuturor segmentelor de populaţie, nu avem cum să facem ceva numai pentru tineri“, a explicat primarul Gheorghe Nichita.
Concert de criză la Palatul Culturii
Dacă anul trecut, oficialii oraşului au cheltuit 30.000 de euro pentru focul de artificii şi 50.000 de euro pentru concert, acum aleşii se uită de două ori la bani. Bugetul prevăzut pentru organizarea Sărbătorilor este de un milion de lei, iar sume exorbitante sunt direcţionate către prestatorii de servicii.
„Sărbătorile se vor desfăşura din banii din încasări. Nu ştiu cine va concerta, urmează să stabilim. Anul acesta, vom fi mult mai atenţi în alegerea formaţiei pentru că este o perioadă mai dificilă“, a spus primarul.
Unele evenimente care vor marca Sărbătorile Iaşiului sunt Sărbătoarea vinului, Festivalul Internaţional de Film, Raliul Iaşiului, sau concertul de coruri bizantine. La Iaşi, vor concerta trupele Vank, Fără zahăr şi Spitalul de Urgenţă în cadrul Oktoberfest din faţa Palatului Culturii. Municipalitatea a renunţat anul acesta la concertele din ca