Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte cetăţeni din Cumpăna, acuzaţi că i-au prădat pe ucraineni (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 30 septembrie 2010 ·

S-au înţeles cu ucrainenii să-i lase să fure fier vechi de pe barja lor, în schimbul unor sume de bani, iar acum s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat. Este vorba despre şapte cetăţeni din Cumpăna, care au recunoscut în faţa ofiţerilor din cadrul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa că ei sunt cei care au atacat, în urmă cu câteva zile, nava ucraineană Zirkovi, ancorată în Portul Constanţa Sud Agigea.

Mihai Chirilă, de 23 de ani, Adrian Ţurcanu, de 35 de ani, Domatel Ali, de 24 de ani, Gheorghe Sandu, de 22 de ani, Adi Gheorghe, de 20 de ani, şi fraţii Nicu şi Gheorghiţă Ionuţ Frăţilă, de37 şi, respectiv, 34 de ani, au fost audiaţi ieri dimineaţă de poliţişti. Luaţi pe sus de la primele ore ale dimineţii, cei şapte bărbaţi au fost conduşi la sediul Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, unde li s-au luat amprentele şi au fost interogaţi. Pe parcursul audierilor, cei şapte bărbaţi au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi, povestindu-le anchetatorilor cum s-au înţeles cu membrii echipajului de pe nava ucraineană, pentru a-i lăsa să sustragă fierul vechi de pe ambarcaţiune. Incidentul s-a petrecut pe 23 septembrie, însă comandantul navei Zirkovi a anunţat autorităţile abia după două zile. Vasul, încărcat cu metal şi cereale, era ancorat în Portul Constanţa Sud Agigea şi aştepta efectuarea unor verificări, moment în care, potrivit declaraţiei căpitanului vasului, mai multe maşini s-au apropiat de cargou, iar persoane necunoscute au început să fure bucăţi de metal. Autorităţile constănţene au stabilit, în urma anchetei, că indivizii din Cumpăna au reuşit să sustragă circa 1.700 kg de fier vechi, întreg prejudiciul fiind recuperat de poliţişti. Foarte interesant, investigaţiile au scos la iveală faptul că românii ar fi avut o înţelegere cu ucrainenii, aceştia din urmă fiind de acord să-i lase pe bărbaţii din Cumpăna să sus

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum o ora
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 3 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 2 ore
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 7 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Motociclist implicat într-un grav accident, în Sinaia. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum o ora
Un motociclist a fost accidentat grav sâmbătă, 28 septembrie, pe DN 1, la Sinaia, în zona Izvorul Rece. La faţa locului a fosct chemat elicopterul SMURD Braşov. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accident sunt implicate u

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 2 ore
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°