Călătorind prin ţară, am ajuns într-o dimineaţă la Criţ unde, la casa parohială, am întâlnit-o pe doamna Sofia Folbert. Este una dintre acele persoane care au reuşit să depoziteze un adevărat tezaur, şi etnografic, şi gastronomic al comunităţii săseşti şi chiar dacă de mai bine de 20 de ani a plecat din România, se întoarce în fiecare vară pentru a se simţi, măcar pentru puţin timp, acasă. O doamnă venerabilă la 88 de ani, nu a uitat pentru nici o clipă cum forfoteau pe plită bucatele săseşti ale căror reţete le-a purtat cu ea, peste mii de kilometri şi zeci de ani şi la copiii, nepoţii şi strănepoţii din Germania.

Revenită peste vară în satul natal, doamna Sofia priveşte cu nostalgie către turnul bisericii din Criţ unde, când era copil, se depozita carnea. "Noi nu afumam nici carnea, nici cârnaţii peste iarnă. Le puneam doar la uscat în turnul bisericii. Biserica noastră a avut 5 turnuri, apoi a rămas cu patru. Şi cum satul avea 4 străzi principale, fiecare stradă avea turnul ei. Şi în fiecare turn, fiecare om avea grinda lui de uscat carnea. Şi acum dacă merg în turn, mai văd beţişoarele unde stăteau toate la uscat".

Cu carnea asta uscată, doamna Sofia pregăteşte o reţetă săsească tomnatecă: supă de mere. "Se ia o bucată de os de porc. Luăm carnea de porc, o spălăm, o fierbem cu zarzavat, pătrunjel, un pic de ţelină, şi când e gata fiert, se pun mere de toamnă tăiate, să dea un clocot. Şi se face din smântână, un pic de făină şi ou un amestec şi se drege, se mai dă un clocot, se pune sare şi asta este. Acreală nici nu trebuie pentru că merele dau ele o acreală plăcută".

Saşii mănâncă bucuroşi supe dulci, nu prea acre. Preferatele lor sunt cele cu tăiţei sau cu găluşte de griş. Iar ceea ce le face speciale, sunt găluştele mari şi pufoase. "Nu e foarte deosebită de cea din alte zone, doar că îi puneam mult zarzavat, şi se făceau