Fundația Caritatea, înfiinţată de Federaţia Comunitatăţilor Evreieşti din România, deţine în Timişoara mai multe clădiri printre care şi Maternitatea Odobescu. Conducerea fundaţiei vrea să vândă primăriei maternitatea, dar negocierile stagnează. Evreii bănuiesc că există alte interese pentru care tranzacţia să nu se realizeze.
Inspectoratul Şcolar şi Liceul de Artă sunt printre chiriaşii Fundaţiei Caritatea, care deţine clădiri importante în Timişoara. Un alt imobil foarte important pentru oraş este Maternitatea Odobescu. Clădirea a fost retrocedată de Fundaţia Caritatea, iar spitalul funcţionează acum în chirie. Din cauza acestei situaţii, acolo nu se pot face nici investiţii majore.
Situaţia ar putea fi rezolvată prin cumpărarea clădirii de către Primăria Timişoara. „Preţul cerut de noi este aproape de preţul apreciat de primărie. Deci asta nu ar fi o problemă. Noi suntem dispuşi inclusiv să acceptăm plata în rate pentru că nu vrem să scoatem spitalul în stradă, iar cu toate acestea nu se întâmplă nimic”, a spus pentru „Adevărul” directorul fundaţiei, Samuel Izsak. Acesta susţine că, în condiţiile date, afacerea dintre primărie şi Fundaţia Caritatea ar fi cea mai avantajoasă pentru banii publici şi numai nişte interese necunoscute pot să împiedica tranzacaţia.
Nu se înţeleg la preţ
Primarul Gheorghe Ciuhandu a spus că negocierile urmează procedura normală în care cererea primăriei şi oferta fundaţiei să coincidă. Edilul a mai spus că tranzacţia depinde de proprietari şi de când vin la negocieri. „Am făcut nişte evaluări şi noi şi ei. Evaluările nu coincid evident. Am convenit să ne întâlnim şi să punem evaluările cap la cap şi să negociem o sumă care trebuie prevăzută în buget prin Consiliul Local”, a spus Gheorghe Ciuhanu, fără a specifica o sumă.
O primă întâlnire a avut loc săptămâna trecută. Şeful Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Mi