Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pakistan: Convoi de 27 camioane NATO, incendiat

Publicat in Romania Libera, vineri 1 octombrie 2010 ·

Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat şi au incendiat, vineri, în sudul Pakistanului, 27 de camioane care transportau provizii, carburant şi echipamente destinate forţei NATO în Afganistan, a anunţat poliţia, citată de AFP, preluată de Mediafax.

Acest tip de atac, vizând companii de transport pakistaneze ce aprovizionează forţele internaţionale care luptă, în Afganistan, împotriva talibanilor, este relativ frecvent în Pakistan, în special în jurul portului Karachi (sud) şi în zonele tribale din nord-vest, la frontiera cu Afganistanul, un fief al talibanilor pakistanezi, aliaţi cu al-Qaida.

"Aproximativ 20 de persoane au atacat camioanele cu rachete şi arme automate, iar ulterior au incendiat 27 de vehicule, parcate într-o parcare" în districtul Shikarpur, în provincia meridională Sind, la aproximativ 400 de kilometri nord de Karachi, a declarat telefonic Abdul Hameed Khoso, comandantul poliţiei locale.

Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei locale a confirmat informaţia. Atacul nu s-a soldat cu morţi.

Asaltul de vineri intervine la o zi după pătrunderea unor elicoptere NATO pe teritoriul pakistanez, care au ucis trei soldaţi pakistanezi în apropiere de frontieră, în zonele tribale, potrivit Islamabadului. NATO a confirmat, la Kabul, incursiunea şi tirurile, dar a subliniat că elicopterul respectiv răspundea tirului venit din partea unor "indivizi înarmaţi".

Imediat după incident, autorităţile pakistaneze au suspendat traficul convoaielor de aprovizionare a forţei NATO în Afganistan (ISAF). Vineri dimineaţa, camioanele erau blocate, în continuare, la postul de frontieră Torkham, în trecătoarea Khyber (nord-vest), principala rută care asigură legătura între cele două ţări, dar şi principala cale terestră de aprovizionare a trupelor ISAF. Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat şi au incendiat, vineri, în sudul Pakistanului, 27 de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul AUR, George Simion, vizat într-un dosar deschis de PÎCCJ după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice liste de susţinători pentru candidatura lui Silvestru Şoşoacă, independent, la alegerile europarlamentare /Ce spun Simion şi Târziu

News.ro acum o ora
Liderul AUR, George Simion, este vizat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent,

Fugarul Paul al României rămâne în arestul din Malta. Curtea Constituțională i-a respins cererea de eliberare

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat a fost respinsă de către Curtea Constituţională a Maltei. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predar

Grindeanu, în vizită la Terminalul Intermodal de la Decea, din judeţul Alba

Mediafax acum 44 minute
Sorin Grindeanu a vizitat, miercuri, Terminalul Intermodal de la Decea, din judeţul Alba. „O investiţie privată, realizată de partenerii noştri emiratezi în parteneriat cu autorităţile locale. O investiţie care se anunţă a fi un succes pe plan regio

UE a anulat dreptul McDonald's de a folosi numele „Big Mac” pentru hamburgerii cu carne de pui

HotNews acum 33 minute
McDonald's nu are dreptul să folosească numele „Big Mac” pentru hamburgerii săi cu carne de pui în Europa după ce nu l-a folosit timp de 5 ani consecutivi, a decis miercuri a doua cea mai înaltă instanță a Uniunii Europene, potrivit Reuters. Hamburg

O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani, muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 / Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul va fi cercetat

News.ro acum o ora
O femeie de 48 de ani şi fiica sa de 9 ani au fost muşcate de un câine într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Câinele a fost ridicat de poliţişti, iar proprietarul său va fi cercetat.

UPDATE - Brăila: O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, pe DN 2B, iar apoi ambele vehicule au luat foc/ Traficul, blocat/ Şoferul cisternei, preluat de un echipaj medical/ Şoferul autoturismului, încarcerat şi carbonizat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit, miercuri, pe DN 2B, în judeţul Brăila, iar apoi ambele vehicule au luat foc. Şoferul cisternei a fost preluat de un echipaj SAJ. Şoferul autoturismului era încarcerat, fiind carbonizat.

Primăria din Tokyo va lansa o aplicaţie de întâlniri online pentru a contracara scăderea natalităţii. „Chiar trebuie să facă asta Guvernul cu impozitele noastre?”

Adevarul acum 21 minute
Guvernul metropolitan din Tokyo va lansa în această vară o aplicaţie proprie de întâlniri online cu speranţa ca acest instrument să contracareze scăderea dramatică a numărului de naşteri, o problemă care a devenit "critică" în Japonia.

Balonul de Aur al lui Diego Maradona, sechestrat de justiţie. Licitaţia a fost anulată

News.ro acum 59 minute
Curtea de Apel din Versailles a hotărât miercuri sechestrarea şi interzicerea vânzării Balonului de Aur acordat lui Diego Maradona în 1986. Furat şi apoi găsit la Paris, acesta urma să fie vândut la licitaţie. Prin urmare, licitaţia a fost anulată,

Funcţionar ANAF, reţinut pentru complicitate la trafic de influenţă

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a unui inculpat pentru trafic de influenţă şi a unui consilier superior în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Pl

„Ascensiunea prinţilor”. Putin se foloseşte de forumul economic de la Sankt Petersburg pentru a-i scoate la rampă pe copiii elitei ruseşti, inclusiv pe fiicele sale

HotNews acum 52 minute
Fiicele lui Vladimir Putin, Maria Voronţova şi Katerina Tihonova, au o rară apariţie publică şi se numără printre vorbitorii de la Forumul Economic Internaţional anual de la Sankt Petersburg, ale cărui lucrări au început miercuri. Fiica fostului min

Vremea

București
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

19°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mie.

16°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

13°/25°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

13°/25°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/32°