Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj CCSB: Jumatate dintre romani sunt de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea

Publicat in HotNews, vineri 1 octombrie 2010 ·

Jumatate dintre romani ar vota in favoarea reintroducerii pedepsei cu moartea, in cazul in care ar fi organizat un referendum in acest sens, arata un sondaj realizat de CCSB si dat publicitatii vineri de Asociatia Pro Democratia, la Congresul Extraordinar organizat la Biblioteca Centrala Universitara, potrivit Agerpres. 42% dintre cei chestionati s-au declarat impotriva reintroducerii pedepsei cu moartea, 6% sunt indecisi, iar 1% au declarat ca nu s-ar duce sa voteze. In ceea ce priveste topul increderii, romanii au cea mai mare incredere in pompieri, Biserica, Armata si Jandarmerie, la polul opus fiind partidele politice, Guvernul, Parlamentul si Presedintia.

Potrivit aceluiasi sondaj, 55% dintre romani au afirmat ca s-ar pronunta pentru retragerea cetateniei tiganilor originari din Romania implicati in activitati ilegale in tari occidentale. 32% dintre cei chestionati s-au pronuntat impotriva, 10% sunt indecisi, iar 4% nu s-ar prezenta la un referendum pe aceasta tema.

In ceea ce ii priveste pe etnicii maghiari care cer autonomia Tinutului Secuiesc, majoritatea respondentilor (46%) sustin ca nu ar vota pentru retragerea cetateniei in cazul acestor persoane, iar 36% au afirmat contrariul. 6% dintre cei chestionati au aratat ca nu ar merge sa voteze si 12% nu au raspuns acestei intrebari.

Pe primul loc in ceea ce priveste increderea celor chestionati in institutiile statului se gasesc pompierii, 89% dintre respondenti indicand aceasta institutie, care este urmata de Biserica (80%), Armata (73%), Jamdarmerie (63%), mass-media (61%), institute de sondare a opiniei publice (57%), Primarie si Politie (55%), SRI (40%), Avocatul Poporului (34%), ONG-uri (33%), sindicate (32%), justitie (29%), banci (25%). Presedintia (17%), Parlamentul (14%), Guvernul (13%) si partidele politice (12%) ocupa ultimele 4 locuri in clasamentul increderii cetatenilor.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 9 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 13 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Ce spune Denis Drăguş despre o remiză de salon cu Slovacia: „Nu ne interesează discuţiile, noi pregătim meciul ca să câştigăm”

Mediafax acum 8 ore
Denis Drăguş, atacantul echipei naţionale de fotbal a României a prefaţat luni partida cu Slovacia de la Euro 2024, într-o conferinţă de presă organizată în cantonamentul tricolorilor. Întrebat despre zvonurile privind o remiză de salon cu Slovacia,

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Furtună în judeţul Gorj / Meteorologii au emis cod roşu

News.ro acum 9 ore
Meteorologii au emis, luni seară, avertizare cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Gorj. Potrivit ANM, de la ora 22:00 până la 22:45 este cod roşu în judeţul Gorj: Târgu Cărbuneşti, Bustuchin, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Berleşt

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum 9 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum 10 ore
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°