Dacă anul 2010 a început cu un val de scumpiri pentru care principalul "vinovat" a fost, potrivit patronatelor, cursul la care se calculează accizele, anul 2011 are perspective bune din acest punct de vedere. În 2011 accizele vor fi calculate la un curs de 4,2655 lei/euro, anunţat vineri de Banca Centrală Europeană (BCE), rata de schimb fiind cu numai 0,07% sub cea utilizată în acest an, de 4,2688 lei/euro.
Anul 2010 a adus, încă din prima zi, cheltuieli mai mari pentru români, din cauza scumpirii produselor alimentare şi băuturilor, cât şi a diverselor servicii, pe fondul creşterii cu 14% a cursului de schimb din 1 octombrie 2009 la care s-au calculat accizele pentru electricitate, carburanţi, tutun şi alcool. Nivelul accizei în lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar anunţat de BCE pentru prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.
Cursul de schimb anunţat la 1 octombrie 2009 a fost cu 14,2% mai mare faţă de cel folosit la calculul accizelor pentru 2009, ceea ce a determinat majorarea preţurilor la majoritatea produselor accizabile. Accizele sunt plătite în prezent pentru producţia de alcool şi băuturi alcoolice, tutunul prelucrat, produse energetice şi cafea. Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică. (L.V.)
Dacă anul 2010 a început cu un val de scumpiri pentru care principalul "vinovat" a fost, potrivit patronatelor, cursul la care se calculează accizele, anul 2011 are perspective bune din acest punct de vedere. În 2011 accizele vor fi calculate la un curs de 4,2655 lei/euro, anunţat vineri de Banca Centrală Euro