Descatusarea constiintelor si accesul postdecembrist la drepturi si libertati civice au determinat reactiuni subversive ale elitelor comuniste inlaturate de la varful puterii, iar contracararea tendintelor de refacere a status-quo-ului si a influentei acestora s-a dovedit imposibila unei singure generatii.
In consecinta, democratizarea si institutionalizarea proaspatului stat scapat de totalitarism prezinta suisuri si coborasuri in functie de atitudinea noilor reprezentanti fata de putere.
Gestionarea abuziva a raportului intre guvernanti si guvernati scoate in evidenta o multime de boli specifice tinerelor democratii, abordate in extenso de medii, dar si unele tare ascunse ale politicii, sindroame, manii, psihoze, obsesii. Ipoteza merita demonstrata.
Logosul fondator a apartinut initial demiurgului care, pronuntand cuvintele lumina, apa, pamant, viata, om a generat realitati prin simpla lor numire. Puterea cuvantului a fost uzurpata apoi de imparati, regi, papi, unsi ai divinitatii, iar poruncile intarite prin pravile aveau sa consfinteasca supunerea semenilor, robi ai cerului, dar si ai stapanirii vremelnice.
Fostii activisti au reusit sa recupereze fraiele puterii, dar schimbarea peste noapte a hainelor bolsevice cu cele democratice s-a dovedit o forma goala de continut, fatala poporului roman.
In dispret profund fata de morala crestina, fata de stiinta si arta bunei guvernari, au reactivat cu usurinta politici, practici comunistoide, caci revolutia nu i-a invatat nimic, iar cartea e grea. Considerandu-se atotstiutori, cu nesemnificative exceptii, diriguitorii trec fatalmente prin greselile analizate pe larg de savanti, de la Platon la S. Huntington, molipsindu-se in timp de toate maladiile copilariei politice.
Pentru a le creste forta de persuasiune, apeleaza la gestica si cuvinte purtatoare