Albinele au aparut pe planeta noastra inaintea omului preistoric. Initial, albina era o simpla larva, ulterior a evoluat crescandu-i aripi si celelalte organe necesare deplasarii, preluarii nectarului de pe flori, prelucrarii acestuia si organizarii vietii sociale.

Nu este un secret ca albina a devenit insecta cu viata sociala cea mai evoluata si ca, in contact cu omul, si-a gasit partenerul de ajutor reciproc, dupa ce, initial omul aparuse in viata albinei ca un talhar, venit numai ca sa o jefuieste de miere.

Picturi rupestre aflate in cavernele din muntii Pirinei - printre cele mai vechi vestigii de acest fel din lume - ilustreza momentele cand oamenii preistorici jefuiau de faguri scorburile, unde albinele, si ele primitive, isi amenajau stupul.

Mai mult decat atata, stramosul nostru a descperit cum sa indeparteze albina de stup, ca sa nu se expuna veninului ei: cu fum. Legile imuabile ale naturii au determinat albina sa memoreze in codul genetic faptul ca fumul reprezinta un pericol, iar aceasta reactie se mentine pana astazi in instinctul insectei.

Prietenia dintre cele doua specii a aparut cand albina s-a pomenit primind de la om stupul, un spatiu locativ neasteptat, ferit de inghet, de ploaie si de alti jefuitori, mai hrapareti decat omul si care nu intelegeau ca albina trebuie ajutata in munca ei, ca sa poata oferi mierea.

Scrieri vechi si vestigii grafice confirma ca anticii confectionau stupi si foloseau mierea ca aliment, medicament sau tonic general. In India straveche, soldatii primeau, inainte de lupta, o ratie de miere, iar egiptenii rasplateau cu miere victoriosii din razboi.

Mierea a fost unul din primele antiseptice si conservante cunoscute. Istoricii consemneaza informatia ca trupul lui Alexandru cel Mare a fost imbalsamat intr-un sicriu cu miere.

Un unicat in natur