Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl care şi-a ţinut copilul în lanţuri, judecat în stare de libertate

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a bucureşteanului care şi-a legat copilul cu lanţuri, formulată de procurori vineri, dar a decis să-l oblige pe acesta să nu părăsească localitatea pe o perioadă de 30 de zile, informează NewsIn.

Florin Oancea a fost reţinut vineri, după ce fiul său în vârstă de 11 ani a mărturisit poliţiştilor de la Secţia 24 Poliţie că bărbatul l-a ţinut timp de două luni legat cu lanţuri şi apoi l-a abandonat pe un câmp din apropierea Capitalei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, bucureşteanul era divorţat de mama copilului şi se recăsătorise între timp cu o stewardesă. După ce s-a recăsătorit, acesta a plecat în Dubai cu nouă soţie şi cu băiatul, pe care îl avea în custodie.

În luna august, bărbatul a revenit în ţară împreună cu fiul său, pe care l-a ţinut legat în lanţuri într-un apartament până săptămâna aceasta, după care l-a abandonat pe un câmp din apropierea Bucureştiului.

"Copilul s-a târât cu ultimele puteri la cea mai apropiată secţie de poliţie şi a spus tot calvarul prin care a trecut. Poliţiştii l-au reţinut pe tatăl baiatului şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru rele tratamente aplicate unui minor", a precizat Ciocan.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă a bucureşteanului care şi-a legat copilul cu lanţuri, formulată de procurori vineri, dar a decis să-l oblige pe acesta să nu părăsească localitatea pe o perioadă de 30 de zile, informează NewsIn.

Florin Oancea a fost reţinut vineri, după ce fiul său în vârstă de 11 ani a mărturisit poliţiştilor de la Secţia 24 Poliţie că bărbatul l-a ţinut timp de două luni legat cu lanţuri şi apoi l-a abandonat pe un câmp din apropierea Capitalei.

Potrivit purtătorului de cuv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 56 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 20 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 28 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum 50 minute
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum 2 ore
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°