Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polițiștii arădeni în postura de bucătari: au gătit ciorbă și fasole cu ciolan

Publicat in Adevarul, duminică 3 octombrie 2010 ·

Ieri, polițiștii arădeni au încercat să demonstreze că sunt experți și când vine vorba de arta culinară. Un număr de 20 de echipe de polițiști au participat la un concurs de gătit.

În organizarea Asociației Internaționale a Polițiștilor, Regiunea Arad (IPA), 20 de echipe formate din polițiști și alți angajați ai MAI au participat, la Port Arthur, la un concurs de gătit.

Cele 20 de echipe s-au întrecut, încercând să demonstreze, numeroșilor colegi care au venit să îi susțină, că știu să gătească cele mai gustoase preparate. Astfel, au fost gătite tocănițe de tot felul, ciorbe, sărmăluțe, fasole cu ciolan, balmos, paste diferite, dar și prăjituri.

“La orele prânzului, toate mâncărurile gătite au fost prezentate unui juriu deosebit de intransigent, din care au făcut parte specialisși avizați și după o deliberare în care s-au luat în calcul: gustul mâncării, culoarea, aspectul și modul de prezentare s-au decis și câștigătorii”, a declarat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad. Marele premiu a fost câștigat de echipa cu cele mai multe polițiste și care a gătit balmos și preparate din carne de oaie.

Locul I a revenit echipei polițiștilor rutieri care au gătit ciorbă de pește, locul II a fost atribuit polițiștilor Serviciului Criminalistic, care a gătit fasole cu ciolan în pâine, iar premiul special l-a câștigat echipa feminină care a împărțit delicioasele prăjituri pe care le-au făcut.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 33 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 32 minute
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, până la momentul transmiterii ştirii. Dintre aceştia, 96.356 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă.

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 52 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 2 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°