Cine nu intelegea poate se lamureste acum de ce Radu Berceanu a reactionat atat de prost la inlaturarea sa din guvern, refuzand chiar sa-i predea stafeta Ancai Boagiu, sub pretextul unei vizite medicale urgente tocmai la Viena. Dl. Berceanu a intuit foarte bine ce va urma: adica destructurarea sistematica a intregii sale retele de putere din minister.
Eu nu-mi aduc aminte ca la succesiunea a doi ministri din acelasi partid sa se mai fi intamplat ceea ce se intampla acum la Transporturi. Anca Boagiu elimina om cu om fidelii lui Radu Berceanu din toate pozitiile cheie. A inceput cu pionul cel mai important, sefa CNADNR, Dorina Tiron, pusa sa faca un raport de activitate inca din prima zi a descalecarii noului ministru si eliminata in timp record.
Au urmat sefii Autoritatii Rutiere Romane si al Registrului Auto Roman, acuzati de neimplicare in imbunatatirea sigurantei traficului.
Aceste institutii cheie, in primul rand CNADNR, sunt parghii esentiale pentru distribuirea de bani si functii catre teritoriu si catre clientela. Iar puterea unui politician este direct proportionala cu banii si functiile pe care le poate imparti. Daca oamenii lui Radu Berceanu ramaneau in functie, acesta ar fi putut sa-si mentina puterea. Cu ei inlocuiti, Radu Berceanu a pierdut practic parghiile puterii, inclusiv in partid.
Dar Radu Berceanu este atacat direct si in planul imaginii. Anca Boagiu a pus reflectoarele pe absorbia mizerabila de fonduri europene si i-a desfiintat strategia in privinta SNCFR, anuntand ca a gasit compania intr-o situatie cu mult mai rea decat a lasat-o domnia sa in urma cu 10 ani. Ba chiar a ajuns la o noua intelegere cu sindicatele, care au iesit de la negocieri sclipitori, fara sa inteleaga ce noroc i-a lovit. Asistam asadar la o ofensiva totala de demolare, pe deplin justificata as zice, a unuia dintre cei trei pilon
