Te-ai fi aşteptat după evenimentele din decembrie 1989 ca puţinii oameni care se manifestaseră deschis contra lui Ceauşescu să intre în prim-planul vieţii publice? Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte de Ceauşescu, căruia îi fusese comutată, la intervenţia preşedintelui Bush, sentinţa în închisoare pe viaţă, a fost urcat grabnic într-un avion cu destinaţia America. De muncitorul ploieştean Vasile Paraschiv nu mai voia noua putere să audă. Iar capii greviştilor de la Braşov (1987) şi din Valea Jiului (1977) au fost lăsaţi să-şi vadă cum pot mai departe de viaţă.

Un destin deosebit a avut Constantin Dobre, liderul greviştilor din Valea Jiului. Mutat în domiciliu forţat la Craiova după evenimentele din 1977, Radio Europa Liberă înştiinţase că a fost omorât. Asupra lui s-au exercitat însă presiuni diverse. În perversitatea tehnicilor de manipulare utilizate de regim, fostul cap al greviştilor a fost selecţionat pentru a urma cursurile Academiei "Ştefan Gheorghiu". Ce dovadă mai bună de libertate în România putea servi Ceauşescu? Şi cum să fi distrus mai temeinic prestigiul lui Dobre printre foştii ortaci? De altfel, când la finele lui decembrie 1989 Dobre a revenit în Valea Jiului, a fost alungat cu huiduieli de revoluţionarii locali.

Ajuns şomer, s-a angajat prin căi lăturalnice arhivist în Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Primul ministru al MAE după fuga Ceauşeştilor ajunsese nimeni altul decât Sergiu Celac. Fiul primului prefect comunist al Craiovei şi translator al lui Ceauşescu fusese "marginalizat" după fuga lui Pacepa într-un post de redactor de editură, pentru că-i fusese aceluia apropiat şi tovarăş de vânătoare. În simbolistica originalei revoluţii din decembrie 1989, Celac întruchipa însă disidenţa anticomunistă din România, iar fostul lider al greviştilor din Valea Jiului merita punerea la zid pentru "colaboraţionism". Chiar ş