Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti era considerat unul dintre cele mai bune spitale din Romania. Si spun "era" nu pentru faptul ca eu nu il mai consider. Nu vreau sa fiu subiectiv. Insa in ultima vreme am auzit tot mai multe persoane plangandu-se de managementul defectos si de boala necrutatoare a sistemului sanitar romanesc care a infestat cu usurinta si aceast spital.

Din nefericire, tot ceea ce putem face este sa privim neputinciosi cum sanatatea noastra si a celor din jur este, de fapt, pusa in pericol in fiecare secunda exact de catre mecanismul care ar fi trebui sa ne asigure o sanatate de fier.

De fiecare data cand destinul iti impune o vizita la spital esti nevoit sa faci slalom printre indiferenta celor care au datoria de a-ti tine in palme viata, esti obligat sa le intinzi o mana, si nu goala, spre buzunar pentru ca ei sa iti intinda o mana de ajutor sau, de cele mai multe ori, esti pus in situatia de a-ti recunoaste infrangerea in fata unui sistem bolnav de cancerul indolentei si al spagilor. Cu alte cuvinte, esti pus in situatia de a-ti accepta moartea.

Inivatia la moarte nu este gratuita. Pentru a ajunge sa mori pe un pat de spital trebuie sa platesti, de la portar pana la medicul de garda. Pentru inceput trebuie sa il omenesti pe cel de la intrare pentru a-ti permite accesul. Nimeni nu stie cand sunt orele de vizita, deoarece personalul care asigura paza este indecis.

Astfel, unele persoane au acces chiar si atunci cand nu este program de vizite, altele sunt puse sa astepte cu orele, in conditiile in care au venit la spital exact in intervalul stiu.

Pe scurt, exista doua variante: fie portarul doareste sa i se dea importanta si trebuie bagat putin in seama, fie vrea sa aibe de o bere pentru mai pe seara.

In cazul meu nicio varianta nu a fost valabila. Nu am avut timp si c